10 greşeli frecvente în materie de sex

Există câteva greşeli clasice pe care femeile şi bărbaţii le comit în timp ce fac sex, greşeli care strică viaţa sexuală a unui cuplu, dar şi o aventură de-o noapte.
Dacă nu ai idee de ce nu obţii satisfacţia dorită în timpul sexului, iar partenerul tău nu pare foarte impresionat de performanţele tale ai grijă ca nu cumva să comiteţi greşelile de mai jos.

Sexologul Tracey Cox a inventariat cele mai populare 10 greşeli comise de femei şi bărbaţi în materie de sex, arată independent.co.uk.

Greşelile femeilor

1. Femeile cred că bărbaţii au mereu chef de sex

Serviciul, stresul, facturile sau certurile îi diminuează chiar şi lui pofta de sex.

2. Femeile cred că partida de sex se termină odată cu orgasmul lui

Un bărbat egoist va ajunge la orgasm şi se va prăbuşi pe pat satisfăcut. Ei bine, dacă tu nu ai atins culmile plăcerii, ce te opreşte să-i spui “Partida de sex nu s-a terminat încă…”?

Chiar dacă imediat după orgasm nu se poate ridica ocaziei, te poate ajuta să atingi şi tu orgasmul printr-o altă manieră. Stabiliţi, de exemplu, să te aştepte pe tine să ai orgasm, dacă imediat după ejaculare el nu mai este în stare de nimic.

3. Femeile nu realizează că sexul simbolizează mai mult decât un act carnal pentru bărbaţi

Pentru reprezentanţii sexului opus, actul sexual este o formă de a dărui şi o manieră în care ei se simt apreciaţi fizic şi emoţional de parteneră. Deoarece bărbaţii nu se simt confortabil cu verbalizarea sentimentelor, ei se folosesc adesea de sex pentru a-şi exprima iubirea şi dorinţa de apropiere faţă de tine.

De aceea par atât de afectaţi atunci când refuzi o partidă de sex. În ochii lor nu doar eşti lipsită de dorinţă sexuală, ci eşti împotriva ideii de a te conecta fizic şi emoţional cu el.

4. Femeile îşi fac prea multe griji despre aspectul lor fizic în timpul sexului

Sexologul te asigură că bărbaţii găsesc mult mai atractive formele generoase ale unei femei. Totodată, te sfătuieşte să conştientizezi faptul că niciun bărbat nu face sex forţat, deci, dacă sunteţi împreună înseamnă că se simte atras de tine şi sexual. Aşadar, n-are sens să strici o partidă de sex cu gânduri despre celulită.

5. Femeile nu vorbesc şi nu dau indicaţii în timpul sexului

Învaţă-l cum să te atingă şi nu te teme că-i vei răni orgoliul. Bărbaţii s-au prins de ceva vreme că fiecare femeie este unică, iar tehnicile de satisfacere diferă adesea de la femeie la femeie. Dacă este cu tine atunci îşi doreşte să afle ce-ţi place ţie în pat. Aşa că nu te sfii să-i arăţi prin vorbe, gesturi şi exclamaţii ce vrei de la el.

Greşelile bărbaţilor

1. Bărbaţii tind să grăbească femeile să ajungă la orgasm

Chiar şi cei mai experimentaţi bărbaţi subestimează timpul necesar femeii pentru a atinge orgasmul, susţine Cox. Potrivit sexologului femeia are nevoie de cel puţin 20 de minute pentru a atinge orgasmul prin sex oral, dar totul depinde şi de cât de excitată este ea la începutul partidei. S-a demonstrat şi faptul că alcoolul, deşi ne alungă inhibiţiile, ne lungeşte drumul către orgasm.

2. Bărbaţii cred că femeile preferă să facă dragoste nu sex

De fapt, unele femei preferă sexul mai “murdar” în care pot lipsi elementele romantice sau atingerile suave. Majoritatea femeilor le preferă pe amândouă în funcţie de dispoziţie, spune Cox. De altfel, într-un studiu recent s-a demonstrat că femeile se excită mai tare la fanteziile sexuale explicite, decât la cele romantice, măsurându-se în ambele cazuri presiunea sangvină din zona genitală care indică nivelul de excitare.

3. Bărbaţii cred că femeilor le plac bărbaţii dotaţi 

În realitate, contează mai mult grosimea, nu lungimea, specifică sexologul. Cele mai multe terminaţii nervoase se găsesc în primii doi, trei cm de la intrarea în vagin, aşadar lungimea nu influenţează atât de tare plăcerea femeii, precum o face grosimea.

4. Bărbaţii cred că o partidă de sex trebuie neapărat să conţină penetrarea

Multe femei apreciază însă preludiul, precum şi celelalte tipuri de sex. Pentru noi o partidă de sex înseamnă mult mai mult decât actul penetrării.

5. Bărbaţii cred că dacă schimbă des poziţiile de sex, femeile sunt impresionate

Sexologul susţine însă că o astfel de practică nu e indicată la începutul actului sexual. În rest e nevoie de multă cunoaştere a obiceiurilor sexuale ale partenerului, pentru a fii singur că schimbi poziţiile de sex într-un mod inspirat.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Relaţii
Vă recomandăm: