Cele mai întâlnite greșeli în antrenamentele cardio – cum să le eviți

De Unica.ro pe 13 februarie 2013

În funcție de obiectivele stabilite, există unele greșeli comune care contribuie la încetinirea sau stagnarea progresului tău.

Obiectiv: Reducerea țesutului adipos

Greșeală: Faci aceleași lucruri, în mod repetat
Dacă utilizezi același aparat, te antrenezi aceeași cantitate de timp, la aceeași intensitate în fiecare zi, este cert că îți pierzi timpul. Făcând aceleași lucruri iar și iar, corpul tău se adaptează și țesutul adipos nu se va reduce.
Rezolvare: Variază!
Schimbă antrenamentul odată la 2-3 săptămâni. Poți schimba tot antrenamentul, înlocui sau adăuga anumite exerciții sau schimba modul și intensitatea execuției. Fii creativă, te va ajuta și în alte domenii!

Obiectiv:Pregătirea pentru o probă anume (cursă, maraton, etc.)

Greșeală:Utilizarea benzii de alergare
Problema principală este că pe bandă, suprafața pe care alergăm este mobilă, spre deosebire de asfalt, pământ sau zgură. Acest lucru va face ca tu să nu îți utilizezi toți mușchii pe care îi utilizezi atunci când alergi pe o suprafață fixă, deoarece banda este cea care inițiază mișcarea.
Rezolvare: Antrenează-te pe terenul pe carevei da proba!
Pentru a-ți pregăti corpul pentru respectiva probă, antrenează-te strict în stilul acelei probe, nu lăsa nimic să te surprindă. Fii sigur că poți trece proba chiar și la antrenamente! Acest lucru te va motiva suficient cât să-ți depășești recordurile și să treci proba.

Obiectiv: Îmbunătățirea stării fizice generale, detensionare și relaxare

Greșeală: Încerci prea mult
Dacă vrei să fii în formă și să scapi de stres, nu trebuie să forțezi corpul peste limite sau să faci activități care nu îți oferă satisfacție fizică și mentală.
Rezolvare: Sport în aer liber!
Lasă sala și mergi în natură! Sporturile în aer liber sunt cele mai benefice pentru reducerea stresului, datorită oxigenului și soarelui care ajută la scăderea cortizolului din organism (hormonul stresului). Nu uita că practici sportul pentru tine, nu pentru a concura cu cineva.
O greșeală foarte des întâlnită este lipsa de hidratare, așadar, nu uita să bei apă pe tot parcursul efortului depus!
Află de ce este sănătos mersul pe jos pe fitness-nutriţie.ro!

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite