Gestul impresionant pe care un tată bolnav de cancer îl face zilnic pentru fiica lui

De Amelia Matei pe 12 decembrie 2017
„Chiar dacă Universul s-ar chinui miliarde de ani, tot nu ar fi capabil să creeze o copie exactă a ta". Aceasta este doar una dintre mesajele pe care,un tată bolnav de cancer le scrie zilnic pe șerveţele pe care le pune apoi în pachetul cu mâncare de prânz al fiicei sale.

Garth Callaghan, în vârstă de 44 de ani, se luptă cu cancerul încă din 2011, când a fost diagnosticat cu cancer la rinichi.  De atunci, cumplita boală a avansat, iar în 2016, bărbatul a primit alte două diagnostice severe – cancer pulmonar și cancer de prostată. Medicii s-au declarat sceptici în privința șanselor lui de supraviețuire și, potrivit statisticilor, există doar 8% șanse ca acesta să mai fie în viață în următorii cinci ani.

Posibilitatea ca fiica lui, Emma, să crească fără tată l-a mâhnit teribil, însă Garth a găsit o soluție pentru a-i fi alături acesteia în fiecare zi, chiar și după moartea lui. Bărbatul a început să scrie câte un mesaj de încurajare pentru Emma, pe șervețelul în care îi este împachetat prânzul.

El a scris nu mai puțin de 826 de mesaje pe șervețele, care ar trebui să ajungă pentru pachetele pe care Emma le va avea pe toată durata studiilor, a căror finalitate tatăl ei nu o va mai prinde în viaţă.

„Mi-am dat seama că, în final, aceste șerveţele sunt tot ce va mai avea de la mine”, a explicat Garth Callaghan. Iar Emma la prețuiește ca atare. Rupe fiecare notiță din șervețel și o lipește într-o agendă alături de toate celelalte dinainte.

În 2016, Callaghan a publicat o carte cu notiţele sale și a creat și o pagină pe Facebook în speranţa că și alţi părinţi se vor simţi inspiraţi de această idee și vor adopta un ritual similar pentru a crea o conexiune cu copiii lor, mai ales când aceasta pare din ce în ce mai dificilă în era Internetului.

„Probabil voi muri, boala mă va învinge, dar nimic nu mă va împiedica să mă asigur că din pachetul Emmei nu va lipsi şerveţelul cu mesaj”, a conchis Garth Callaghan.

Citește și – “Când plecam la şcoală, tata îmi punea câte un bilet în ghiozdan”

Citește și – Își vedea tatăl purtând mereu același tricou vechi de 20 de ani. Când a aflat motivul, a izbucnit în lacrimi

Foto – Facebook

 

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie