Gardienii destinului / The Adjustment Bureau

De Unica.ro pe 04 martie 2011

Ambiţiosul politician David Norris (Matt Damon) este pe cale să câştige un fotoliu în Senatul Statelor Unite, numai că între timp…
… o întâlneşte pe frumoasa Elise Sellas (Emily Blunt), o balerină de care se îndrăgosteşte până peste cap.

Pentru că i se oferă şansa să arunce o privire în propriul său viitor, David înţelege că ceea ce vede acolo nu e deloc ceea ce-şi doreşte el. Aşa că decide să meargă împotriva destinului. Pentru aceasta, însă, va avea de luptat cu nişte agenţi misterioşi care tot încearcă să-l despartă de femeia cu care vrea să-şi petreacă restul vieţii.

David află că aceşti agenţi sunt angajaţi de o agenţie mai puţin obişnuită – e vorba de Agenţia Destinului, care aruncă în luptă toate armele de care dispun pentru a-l împiedica pe David să aleagă în viaţă alt drum decât cel care îi fusese predestinat.

Confruntat cu piedici extrem de greu de trecut, David va trebui la un moment dat să aleagă… Va accepta, oare, să renunţe la luptă şi să urmeze calea care îi fusese predestinată său va risca totul pentru a învinge soarta şi pentru a rămâne împreună cu iubirea vieţii lui?

Noi suntem cei care ne controlăm destinul, sau forţe neştiute ne manipulează fără să ne dăm seama?

Filmul Gardienii destinului / The Adjustment Bureau este regizat de George Nolfi şi se bucură de o distribuţie de excepţie: Matt Damon, Emily Blunt, Anthony Mackie, John Slattery, Shohreh Aghdashloo, Michael Kelly şi Terence Stamp. Din 11 martie la CinemaPRO şi Hollywood Multiplex.

Foto: PR

Motivul bizar pentru care regina Elisabeta a II-a mănâncă banane cu furculița

Motivul bizar pentru care regina Elisabeta a II-a mănâncă banane cu furculița