Freddie Mercury

De Corina Buhagiar pe 03 septembrie 2010

Una dintre cele mai mari legende ale muzicii secolului 20, Freddie – pe numele sau adevarat Farrokh Bulsara) s-a născut în Zanzibar, pe coasta Africii, din părinţi persani.
Până la vârsta de 17 ani trăieşte şi învaţă în India, apoi se mută împreună cu părinţii la Londra. Studiază arta şi designul grafic la West Thames College. In 1970 fondează, împreună cu Brian May şi Roger Taylor formaţia pe care o va intitula „Queen”.

Tot ceea ce urmează după aceea este în aceaşi măsura istorie şi legendă. Dincolo de calităţile sale de intrumentist, de compozitor, de prezenţă scenică unică şi electrizantă, cel mai remarcabil aspect al său rămane vocea: o voce unică, inconfundabilă, memorabilă. Monsserat Caballe, alături de care Mercury a înregistrat un album, spunea ca ceea ce îl diferenţiază pe Freddie de toţi ceilalti reprezentanţi ai rock-ului este autenticitatea muzicală a vocii sale.

De altfel, în topul MTV al celor mai mari voci ale muzicii moderne, Mercury a ocupat al doilea loc, dupa Mariah Carrey. A murit la 45 de ani, în noiembrie 1991, bolnav de SIDA. În ciuda multipleleor sale relaţii, atât hetereo cât şi homosexuale, şi-a lăsat averea primei sale iubiri, Mary Austin.

Cu umor şi cu o notă de orgoliu, dar în retrospectivă, şi cu un pic de inspiraţie profetică, Freddie afirma intr-un interviu: „Eu nu voi fi o star al muzicii rock; voi fi o legendă”.

Foto: Northfoto

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional