Francesca Lavazza, despre secretul frumuseții italiencelor

Face parte din cea de-a doua generaţie a familiei care dă numele cafelei şi nu este doar o femeie de succes, dar şi o persoană pasionată de frumos care sprijină arta vizuală, în toate formele sale. Am stat de vorbă cu Francesca Lavazza despre artă, cafeaua perfectă şi eleganța italiană.

Este specializată în comunicare și lucreaza în compania al carei nume îl poarta din 2001, dar este implicată și intr-o mulțime de proiecte artistice. În afară de coordonarea calendarului Lavazza, este membru în Consiliul de Directori în cadrul Camera (Centrul Italian de Fotografie) și, din 2016, în urma unei invitații primite din partea Guggenheim Museum din New York,  este membru al Consiliului de Administrație al Fundației Guggenheim. Printre proiectele pe care le-a coordonat în domeniul artei și al culturii se află parteneriate cu o serie de instituții culturale celebre din întreaga lume.

Care sunt preferințele dvs. personale în materie de artă?
Îl admir pe Michelangelo pentru geniul său și pentru operele de artă impresionante pe care le-a creat, precum frescele din Capela Sixtină din Roma. În același timp, sunt fascinată de perfecțiunea picturilor lui Rafael și măiestria cu care a folosit culorile, de futurism sau, mai aproape de timpurile noastre, de pictorul și sculptorul Alberto Burri.
Italiencele sunt faimoase pentru eleganța și stilul lor. Care este secretul?
Acest fapt se datorează, probabil, faptului că suntem înconjurate de frumusețe, iar aceasta nu are cum să nu te inspire. Peisajele, orașele, arta, creativitatea și meșteșugurile: într-un fel, toate acestea fac parte din cultura noastră și ne definesc stilul.
Ce calități trebuie să aibă o femeie contemporană de succes?
Cred că femeia contemporană de succes este o combinație de determinare, devotament, gândire laterală și viziune. Sunt norocoasă să am o familie iubitoare, care îmi este mereu alături, iar soțul meu, în special, m-a sprijinit întotdeauna, atât pe plan personal, cât și în carieră.

francesca-lavazza_2
Cum vă definiți stilul personal?
Sunt foarte pasionată de tot ceea ce ține de modă și stil și iubesc tot ceea ce poartă eticheta „made in Italy”, poate și pentru că este atât de apropiat de locul din care provin și de ceea ce fac. Îmi plac costumele D&G, pe care aleg adesea să le port, Prada pentru geometria stilului, Armani pentru eleganța inegalabilă și accesoriile Gucci pentru originalitatea lor. În același timp, însă, ador și să combin piese vestimentare și accesorii neașteptate, alegând uneori  să port articole pe care le am chiar și de 10 ani și care au o valoare sentimentală aparte.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră „cafeaua perfectă”?
Cafeaua mea preferată este espresso-ul italian autentic, savurat dimineața, în jurul orei 10.30, pentru un boost de energie pentru întreaga zi. Cred că oriunde în lume, experiența de a bea cafea se leagă foarte mult de conceptul de plăcere și răsfăț pentru sine, de aceea cred că cel mai important este ca, indiferent unde te-ai afla, să îți acorzi un moment în care să te bucuri cu adevărat de cafeaua ta.
Care este cea mai importantă lecție de viață pe care ați învățat-o până acum?
Îi datorez mult tatălui meu, care m-a inspirat să-mi construiesc cariera cu creativitate. El a ghidat compania de-a lungul anilor cu un spirit antreprenorial ieșit din comun și cu un puternic simț al inovației. Cred că ceea ce fac astăzi este felul meu de a-i mulțumi pentru ceea ce m-a învățat.

Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Libertatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm:
?>