Fostul ambasador român Mihnea Constantinescu a murit

De Oana Savin pe 19 noiembrie 2018
Fostul diplomat român Mihnea Constantinescu a murit, duminică dimineață, la vârsta de 57 de ani. Fostul ambasador a fost director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, precum și consilier al lui Victor Ponta.

Mihai Constantinescu s-a stins din viață într-un spital din Nisa.

Mesajul de condoleanțe al lui Teodor Meleșcanu

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a fost cel care a anunțat decesul fostului ambasador.

Eu personal ultima dată am vorbit acum două săptămâni cu Mihnea Constantinescu. Ieri, un consul al nostru a vorbit c dânsul. Toată după-amiaza a fost foarte lucid, într-o stare foarte bună și din păcate, până la urmă, în aceeași noapte, în jurul orei 12:00 a decedat. Vreau să transmit condoleanțe familiei”, a afirmat Meleșcanu.

Potrivit ministrului de Externe, Constantinescu a fost un ambasador „de o mare calitate profesională”.

Este o veste rea pentru corpul diplomatic românesc. Mihnea Constantinescu a fost unul din cei mai respectaţi ambasadori, un om de o mare calitate profesională, echilibru şi interes deosebit de a promova interesele României indiferent de culoarea politică a partidelor care erau la guvernare. Pentru noi, pentru Ministerul de Externe, este o pierdere foarte grea. Vom lua toate măsurile pentru repatrierea lui, ce putem să facem este să ne rugăm pentru odihna lui veşnică şi să înţelegem că lucrurile astea se întâmplă şi important este ce laşi în urma ta. A fost un ambasador care lasă un bagaj deosebit de important pentru noi”, a declarat Meleşcanu.

De asemenea, pe pagina oficială de Facebook a Ministerul de Externe, a fost postat un mesaj de condoleanțe.

CV Mihnea Constantinescu

Mihnea Constantinescu s-a născut în anul 1961. El a fost preşedinte al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, ambasador cu însărcinări speciale, reprezentant special al Guvernului României pe probleme de securitate energetică, şi a deţinut în diverse guverne poziţiile de director al Cancelariei Prim-ministrului României, consilier de stat sau consilier diplomatic al Prim-ministrului, secretar de stat şi director general pentru afaceri politice în cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe.

De asemenea, a fost asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan, purtător de cuvânt al Guvernului, director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, director de cabinet si consilier al lui atunci Mircea Geoană când acesta era ministru de Externe.

În 2001 a fost reprezentant personal al Preşedinţiei-în-exerciţiu a OSCE pentru Europa de Sud-Est în timpul preşedinţiei române, iar în 2003 a fost reprezentantul Guvernului român pe lângă Autoritatea Provizorie din Bagdad şi consilier al MAE irakian.

În anul 2004 a fost numit director de cabinet al premierului Adrian Năstase şi apoi director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008), dată după care îndeplineşte funcţia de ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În 2012 fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat, desfăşurându-şi activitatea în aparatul propriu de lucru al primului-ministru.

De asemenea, Mihnea Constantinescu a fost membru al Consiliului Regal creat de Regele Mihai I, statut pe care l-a deţinut în perioada octombrie 2010 – decembrie 2015.

Înainte de a intra în serviciul diplomatic a fost cadru didactic al Universităţii Politehnice din Bucureşti, domeniul inginerie nucleară, specializare în care a obţinut doctoratul.

Încă nu se știe de ce a murit fostul ambasador Mihnea Constantinescu.

Citește și: Florin Busuioc a fost scos de la Terapie Intensivă. Actorul a depășit momentele dificile 

Citește și: Gheorghe Turda a fost diagnosticat cu cancer. Care este starea artistului în prezent 

Sursă foto: Libertatea

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"