Focul Sfânt din Ierusalim, miracol sau înşelătorie?

Miracolul Focului Sfânt, care izbucneşte din senin în mormântul lui Iisus din Ierusalim, atrage mii de credincioşi, anual. Însă, oamenii de ştiinţă susţin că ar fi doar o înşelătorie.

Cel mai longeviv şi mai cunoscut miracol al creştinismului, Focul Sfânt, are loc în fiecare an în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Din piatra pe care a fost întins trupului Lui Iisus Christos, în fiecare an izbucneşte o flacără rece care nu arde, dar care stârneşte veneraţia şi teama a mii şi mii de credincioşi.

Încă din Vinerea Marea, credincioşi din toată lumea se strâng în Biserica Sfântului Mormânt, aşteptând să fie martori la miracolul Sfintei Lumini. A doua zi, sâmbătă, de dimineaţă, creştinii arabi încep să-şi cânte rugăciunile, bătând tobele în acelaşi timp.

O ceremonie grandioasă

În jurul orelor 13:00 se face linişte şi apar reprezentanţii autorităţilor israeliene, meniţi să asigure corectitudinea feţelor bisericeşti ce vor lua parte la miracol. Ei verifică bine mormântul ca să nu existe surse de foc ascunse în el, apoi sigilează uşa cu ceară.

La scurt timp apare Patriarhul Ortodox care este verficat, la rândul lui, de israelieni. Intră în mormânt doar cu un mănunchi de lumânări banale şi iese cu ele aprinse de la Focul Sfânt. În afară de Patriarhul Ierusalimului, nimeni altcineva nu poate fi prezent în Sfântul Mormânt, când are loc miracolul.

După povestirile patriarhilor Focul Sfânt izbucneşte chiar din piatra pe care a fost întins Iisus în mormânt. În fiecare an se comportă altfel, are o culoare diferită şi un aspect diferit. Uneori este limitat la suprafaţa pietrei, alteori luminează tot mormântul, uneori e albastru, alteori e roşiatic.

După ce îşi aprinde lumânările, patriarhul iese din mormânt şi împarte lumina Sfântă credincioşilor. Se spune că, în primele 33 de minute, focul nu arde, chiar dacă îţi treci mâna sau părul direct prin el. Mai mult, se pare că el atinge şi lumânările sau lămpile din Biserică, acestea aprinzându-se spontan.

Ceremonia este transmisă în direct de televiziunile ţărilor creştine şi mai multe state pun la dispoziţia Bisericii zboruri speciale care să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim aşa încât aceasta să ajungă la credincioşi în Noaptea de Înviere.

Sfânta Lumină, miracol sau înşelătorie?

Părerile oamenilor de ştiinţă sunt împărţite în ce priveşte miracolul Focului Sfânt, majoritatea refuzând să creadă în ceva ce nu are nicio explicaţie ştiinţifică, mai ales că feţele bisericeşti nu au permis niciodată nimănui să ia parte la miracol.

“O lumânare care se aprinde în spatele unei uşi închise nu reprezintă un miracol”, spun scepticii. Totuşi, fizicianul rus Andrei Volkov a încercat să dezlege misterul. Prezent la ceremonia din 2008,  cercetătorul a spus că aparatura lui a detectat o radiaţie electromagnetică ciudată, un soi de descărcare electrică pe care nu a putut să o explice. Volkov crede că nu a avut legătură cu Focul Sfânt, ci mai degrabă cu o furtună sau o cameră de filmat aflată în biserică.

Pe de altă parte, fizicianul a confirmat că focul proaspăt aprins nu arde pielea. Totuşi, cum se pot aprinde din senin lumânările patriarhului? Chiar în Grecia, ţară care difuzează ceremonia în direct la TV şi care trimite un zbor special pentru a aduce Focul Sfânt, un om de ştiinţă a demonstrat că Lumina Sfântă ar putea fi o înşelătorie.

Cercetările lui Michael Kalopoulos au dus către o substanţă capabilă de autocombustie spontană, fosforul alb. În contact cu aerul, acesta se aprinde, iar dacă este diluat cu un solvent potrivit, apariţia focului întârzie până când solventul se evaporă complet.

Cu ajutorul formulelor chimice se poate calcula în cât timp se va aprinde lumânarea înmuiată în fosfor diluat într-o anumită cantitate de solvent. Potrivit oamenilor de ştiinţă, substanţele capabile de autocombustie spontană erau cunoscute încă din antichitate şi aşa s-ar explica vechimea Focului Sfânt.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Recomandări shopping
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendinte in lifestyle 2018: nutritie, sport, design, si social media!

Vă recomandăm: