Florin Grozea

Florin s-a născut pe 24 noiembrie 1979 la Braşov. În copliărie se gândea să devină inginer, ca şi părinţii săi. Era genul de tocilar cuminte despre care toţi se întrebau cum de cântă rap. În 1995…
îi propune colegului său de clasă, Mihai Sturzu, să facă o formaţie numită Hi-Q, care în 1996 obţinea deja primul succes cu “Sfârşit de septembrie”. În 97 este cooptată Dana Nălbaru.
În această formaţie au devenit foarte cunoscuţi şi datorită colaborării cu Antena 1 unde au prezentat o emisiune de divertisment pentru tineri. 1999  înseamnă pentru Hi-Q “Totul va fi bine” şi “E vara mea”. Până acum Hi-Q a lansat şapte albume, chiar dacă vocea feminină s-a schimbat.

Florin a intrat cu 10 la Facultatea de Automatică, iar pasiunea lui numărul 2, după muzică este internetul. Anul acesta împlineşte 30 de ani. Nu are intenţii serioase privind căsătoria sau copiii deocamdată. “Fetele din ziua de azi vor pe cineva cool şi eu cred că sunt prea cuminte” a declarat el într-un interviu recent, mărturisind că are totuşi o prietenă de câteva luni. Îi place să schieze şi să se uite la fime SF.

La mulţi ani, Florin!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedeta zilei
Vă recomandăm: