Filmul care a primit cele mai multe nominalizări la Globurile de Aur 2019

De Oana Dinu pe 07 decembrie 2018

Au fost anunțate nominalizările la Globurile de Aur 2019, unele dintre cele mai râvnite premii în lumea producțiilor de cinema și a televiziunii. Care a fost surpriza la ediția cu numărul 76.

Premiile Globurile de Aur 2019 sunt acordate de Asociația de presă străină de la Hollywood încă din 1944 și indică filmele cu șanse mari la Premiile Oscar. Sunt premiate cele mai bune producții cinematografice și de televiziune care au rulat în anul precedent.

Filmul care a primit cele mai multe nominalizări la Globurile de Aur 2019

Surpriza cele de-a 76-a ediție a Globurilor de Aur a fost lungmetrajul „Vice”, nominalizat la șase categorii din cincisprezece pentru „Cel mai bun musical sau comedie”, „Cel mai bun actor într-un musical sau comedie” (Christian Bale), „Cea mai bună actriţă în rol secundar” (Amy Adams), „Cel mai bun actor în rol secundar” (Sam Rockwell), „Cel mai bun regizor” (Adam McKay) şi „Cel mai bun scenariu” (McKay), conform Adevărul.ro.

Filmul spune povestea lui Dick Cheney, un birocrat de la Washington, care a reușit să devină unul dintre cei mai puternici oameni din lume în funcția de vicepreședinte al lui George W. Bush. Acesta a fost cel de-al patruzeci și treilea președinte al Statelor Unite ale Americii. Filmul lui Adam McKay, cu Christian Bale în rolul lui Dick Cheney și Sam Rockwell în rolul lui George W. Bush, a devansat unele dintre cele mai populare pelicule ale acestui an, cum ar fi „A Star is Born“, cu Bradley Cooper şi Lady Gaga.

Alte producții nominalizate la Globurile de Aur 2019

Producțiile cinematografice nominalizate la Globurile de Aur 2019 la categoria „Cel mai bun film-dramă” se numără „Bohemian Rhapsody„, filmul biografic dedicat cântăreţului britanic Freddie Mercury, „If Beale Street Could Talk”, „A Star is Born“,”BlacKkKlansman”,„Black Panther“, primul film cu super-eroi propus vreodată la această categorie, iar la categoria „Cel mai bun film de comedie sau musical” au fost propuse producțiile „Vice“, „Crazy Rich Asians“, „The Favourite“ şi „Mary Poppins Returns“, „Green Book“.

Pentru cel mai bun actor și cea mai bună actriță într-un film-dramă au fost nominalizați Rami Malek și Lady Gaga. Aceștia concurează cu Bradley Cooper, „A Star Is Born“ Willem Dafoe, „At Eternitys Gate“ Lucas Hedges, „Boy Erased“ Rami Malek, „Bohemian Rhapsody“ John David Washington, „BlacKkKlansman“, respectiv Glenn Close, „The Wife“ Lady Gaga, „A Star Is Born“ Nicole Kidman, „Destroyer“ Melissa McCarthy, „Can You Ever Forgive Me?“ Rosamund Pike, „A Private War“.

Pentru categoria „Cea mai bună actriţă într-un film de comedie/musical” au intrat în competiție Emily Blunt, „Mary Poppins Returns“ Olivia Colman, „The Favourite“ Elsie Fisher, „Eighth Grade“ Charlize Theron, „Tully“ Constance Wu, „Crazy Rich Asians“, iar pentru „Cel mai bun actor într-un film de comedie/musical”, Christian Bale, „Vice“ Lin-Manuel Miranda, „Mary Poppins Returns“ Viggo Mortensen, „Green Book“ Robert Redford, „The Old Man & the Gun“ John C. Reilly, „Stan & Ollie“.

În sfera televiziunii, la categoria „Cel mai bun serial TV – dramă” concurează „The Americans“ „Bodyguard“ „Homecoming“ „Killing Eve“ „Pose“, iar la categoria „Cel mai bun serial TV – comedie/musical” au fost nominalizate producțiile „Barry“ „The Good Place“ „Kidding“ „The Kominsky Method“ „The Marvelous Mrs. Maisel“.

Nominalizate pentru „Cea mai bună actriţă într-un serial TV – dramă” sunt Caitriona Balfe, „Outlander“ Elisabeth Moss, „The Handmaid’s Tale“ Sandra Oh, „Killing Eve“ Julia Roberts, „Homecoming“ Keri Russell, „The Americans“, iar pentru „Cea mai bună actriţă într-un serial TV – comedie/musical sunt propuse Kristen Bell, „The Good Place“ Candice Bergen, „Murphy Brown“  Alison Brie, „Glow“ Rachel Brosnahan, „The Marvelous Mrs. Maisel“  Debra Messing, „Will & Grace“.

Premiul „Cel mai bun actor într-un serial TV – dramă” ar putea fi câștigat de Jason Bateman, „Ozark“ Stephan James, „Homecoming“ Richard Madden, „Bodyguard“ Billy Porter, „Pose“ Matthew Rhys, „The Americans“, în timp ce la categoria „Cel mai bun actor într-un serial TV – comedie/musical” au fost nominalizați Sasha Baron Cohen, „Who Is America?“ Jim Carrey, „Kidding“ Michael Douglas, „The Kominsky Method“ Donald Glover, „Atlanta“  Bill Hader, „Barry“

Gala ce va avea loc în 6 ianuarie 2019, la Beverly Hilton din Los Angeles, va fi prezentată de actriţa canadiană Sandra Oh (47 de ani), cunoscută din serialul de succes „Grey’s Anatomy şi actorul american Andy Samberg (40 de ani).

Sursă foto: shutterstock.com

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional