Fericirea ta nu depinde de un bărbat

Cucerirea unui bărbat e o artă pe care unele o stăpânesc instinctiv, iar altele dintre noi aplică reţete care funcţionează la un moment dat. A păstra un bărbat lângă tine este însă mult…
… mai complicat.

Ai văzut şi tu, cred, cupluri care, în ciuda faptului că păreau potrivirea perfectă, s-au despărţit după scurt timp: ea, distrusă şi de neconsolat, el, fericit şi prosper. Aparent inexplicabil, fenomenul se repetă suficient de frecvent încât psihoterapeuţii să vadă un motiv posibil.

În multe cupluri, partenerul este văzut ca trofeu, ca status-simbol, iar cuplul este cadrul care permite păstrarea acestuia. Am văzut destule cazuri în care prietene apropiate încetau să se mai vadă în momentul în care una intra într-o relaţie. Bărbaţii sunt la fel de dispuşi să socializeze atât single, cât şi în cuplu.

Pentru femeie, relaţia este o misiune continuă, spun psihologii. Partenerul trebuie şlefuit, adaptat, modificat pe de-o parte, iar pe de alta trebuie determinat să nu vrea să plece niciodată, iar dacă totuşi vrea să o facă, să-i fie cât mai greu. Nu, nu suntem toate nişte scorpii obsedate de rochii, cosmetice şi reproducere, însă odată ce ne-am schimbat statutul de la “eu” la “noi doi”, nu ne mai putem imagina viaţa altfel.

De aceea, femeile îşi uită viaţa “dinainte” cu mai multă uşurinţă, în timp ce bărbaţii nu renunţă la plăcerile lor dintotdeauna. Bărbaţii funcţionează bine în echipă, femeile sunt vânători singuratici, în sensul că solidaritatea şi prietenia între femei ţin până la apariţia unui partener în peisaj.

Atâta vreme cât suntem tinere, tăiem poze cu actori din reviste şi ne imaginăm cât de frumos va fi basmul nostru, care se sfârşeşte cu o nuntă superbă.

Bărbaţii rămân mereu copii şi vor să se joace pentru totdeauna, şi de aceea perspectiva că va veni cineva şi le va spune să se uite cu ea la telenovele, să meargă la IKEA şi să petreacă acolo toată ziua, comparând culori şi imprimeuri li se pare una de coşmar. Fetele se antrenează să devină co-dependente, în timp ce băieţii se distrează şi vor ca acest lucru să nu se schimbe.

Suspiciuni crescute la umbra fricilor noastre

Vinovatul pentru atitudinile de co-dependenţă este neîncrederea, care naşte suspiciune. Este mult mai la îndemână să generalizezi şi să presupui că ştii cum gândeşte partenerul tău pe baza a ceea ce ai citit în reviste, ai văzut în filme sau ai auzit la prietene, dar adevărul e că nu sunt doi oameni la fel pe lume şi că atât tu, cât şi iubitul tău trebuie să vă negociaţi regulile din relaţia voastră, nu să le preluaţi pe ale altora.

Mai concret: dacă ţi se pare că prea e dornic să scape de o seară la televizor cu tine şi abia aşteaptă să plece la bere cu prietenii, spune-i-o (nu în termeni ostili!). Vei constata că nu o face ca să scape de tine, ci pentru că nu vrea ca relaţia cu tine să îl priveze de lucruri la care tu renunţi cu prea multă uşurinţă de dragul de a fi cu el.

Am o prietenă (să îi spunem Laura) cu care nu am mai vorbit de mult fiindcă, după o perioadă destul de lungă solo, are acum pe cineva. Individul îi poate fi tată (ca vârstă), o umileşte în public şi o ignoră sistematic, ea se plânge de toate astea, dar la telefon, pentru că nu este dispusă să plece de lângă el ca să ne vedem la o cafea.

Motivul? Se teme că el se va simţi pus pe planul doi şi o va părăsi. Teama de a fi părăsită introduce un paradox interesant în viaţa unei femei: dacă o întreb pe Laura ce e aşa de rău la a fi părăsită, îmi răspunde că nu va mai avea cu cine să meargă la film, la sală, la nunţi, la cumpărături sâmbăta şi că nimic interesant nu se poate face când eşti singură. Laura însă merge singură la cumpărături, şi nu iese niciodată nicăieri, pentru că el călătoreşte mult şi nu are chef de distracţie.

Normal, Laura se teme că el are pe altcineva (oh, cine ar rata o asemenea “partidă”?) aşa că îl asaltează cu telefoane, SMS-uri şi bip-uri în cele mai nepotrivite momente, în timpul şedinţelor. Astfel, el este tentat să îi destăinue cât mai puţine detalii despre munca lui şi astfel ajung să nu îşi vorbească.

Ceea ce părea a fi o fantezie extrem de hot cu un bărbat în vârstă şi o tinerică zglobie s-a transformat într-un coşmar victorian în care ea stă singură acasă, spală şi găteşte, în timp ce el bate lumea în lung şi în lat şi are parte de o viaţă activă plină de lucruri interesante.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Relaţii
Vă recomandăm: