Femeia gravidă, între râs şi plâns

De Lumea Femeilor pe 02 februarie 2011

În trupul viitoarei mame totul se schimbă, pentru a crea o nouă viaţă. Iar transformările nu sunt doar fiziologice. Şi psihicul este supus unor presiuni mari
Cine să mai înţeleagă o femeie gravidă? Ba se simte ca în al nouălea cer, ba e chinuită de temeri şi îndoieli. Puţini ştiu că senti­mentele contradictorii sunt cât se poate de normale. În general, psihicul viitoarei mame trece prin trei stadii:

1. Stadiul adaptării

La scurt timp după ce ovulul fecundat se instalează în uter, femeia simte primele schimbări: burta e balonată, sânii o dor, iar ea se simte obosită şi fără chef. Uneori, e chinuită şi de greţuri. În această fază de început, femeia se gândeşte la schimbările de natură profe­sională, financiară sau senti­mentală pe care le creează apariţia unui copil. Conştientizarea acestor schimbări majore atrage după sine temeri, nesiguranţă şi, uneori, chiar îndoieli. Iar toate acestea se pot manifesta prin dispoziţii schimbătoare.
Şi în viaţa de cuplu pot să apară tensiuni, mai ales dacă bebeluşul nu era planificat sau este nedorit. Dar chiar şi în cazul unui copil dorit, e posibil ca bărbatul să nu înţeleagă labilitatea psihică a partenerei. În plus, în primele săptămâni de sarcină, gravidele refuză, de obicei, să facă sex. Motivele pot fi starea de rău fizic sau teama de a nu-i face rău copilului nenăscut. Aceste schimbări de comporta­ment îl pot deruta sau supăra pe viitorul tată.

2. Stadiul satisfacţiei

Cam din a cincea lună de sarcină începe un stadiu de care majoritatea femeilor care au născut îşi aduc aminte cu nostalgie. Neplăcerile de început au fost depăşite şi viitoarea mamă s-a obişnuit cu situaţia ei. De obicei, gravida este mândră de burta ei, iar partenerul, rudele, şi colegii o tratează cu mai multă grijă şi atenţie decât de obicei. În această etapă, femeia este împăcată cu sine şi se bucură de eventualele schimbări: ultimul concediu în doi, mutarea în altă locuinţă sau chiar nunta… Contactul cu alţi proaspeţi sau viitori părinţi devine din ce în ce mai important.

3. Stadiul stresului

Ultimele trei luni de sarcină sunt mai grele, pentru că bebeluşul a crescut şi începe să-i provoace viitoarei mămici felurite neplăceri: rezistenţă fizică scăzută, dureri de spate, varice, arsuri stomacale, constipaţie sau retenţie de apă. Teama de naştere, de vreun posibil handicap al bebeluşului sau de problemele care vor apărea când el va veni pe lume se mani­festă prin coşmaruri.
Acum e perioada „construirii cuibului”, când femeia simte instinctiv nevoia să aranjeze casa şi să amenajeze camera copilului.
În ultimele săptămâni de sarcină, activităţile de zi cu zi devin împovărătoare din cauza burţii mari şi grele. Acum, pauzele dese sunt foarte importante, iar femeia are nevoie de multă odihnă. Spre sfârşitul perio­adei încep să se manifeste neliniştea interioară şi nerăbdarea care preced naşterea. Totul va culmina cu momentul când încep contracţiile. Atunci, emoţiile ating apogeul pentru că a sosit, în sfârşit, ziua cea mare: cea în care bebeluşul îşi face intrarea în această lume.

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite