Femeile nu ar trebui să conducă maşini!

Aşa ceva ar trebui interzis prin lege! Pe bune! Nu aveţi ce căuta la volan! De când mama m-a făcut, eu n-am văzut o femeie care să conducă, nu bine, ci măcar acceptabil.
Din cauza unei domnişoare super talentate în arta condusului, stau de două săptămâni cu maşina în service. Să vă spun ce s-a întâmplat.

Circulam pe Calea 13 Septembrie şi mă îndreptam spre Unirii. Eram pe banda 2, pentru că banda 1 a devenit parcare. Aveam maxim 60 km/h. Când din “parcare” iese cineva, fără să se asigure şi intră fix în mine.  

Am rămas interzis. Am oprit. Am coborât din maşină, m-am uitat la maşina mea care avea spartă bara dreapta spate, aripa spate dreapta îndoită, spoiler spart, janta lovită, şi stopul de ceaţă spart şi care atârna de un cablu…

Mândra nu schiţa nici un gest în maşină. M-am gândit ori că e în stare de şoc, ori că nici măcar nu şi-a dat seama că m-a lovit. Întreb pe un ton nervos:

–    Eşti oarbă???
–    Scuze… Nu mi-am dat seama…
–    Nu ţi-ai dat seama ce?
–    Păi de ce nu ai fost atent? N-ai văzut că ies din parcare?
–    Băi eşti sănătoasă la cap??? Vrei să-ţi dau prioritate când pleci tu de pe loc? Când nici măcar semnal n-ai dat? Şi când nici măcar nu eşti parcată regulamentar???
–    Ba am dat semnal!
–    N-AI DAT NICI UN SEMNAL!!!
–    Ba da, dar n-ai văzut tu că bătea soarele!
–    Eu nu stau să mă cert cu tine. Hai să mergem la poliţie!
–    Nu pot merge la poliţie, că mă duc la concert la Aerosmith. Hai mai bine mâine.

Toate înjurăturile îmi treceau prin minte şi m-am umplut şi mai mult de nervi.
–    Tu vezi în ce hal e maşina mea? MERGEM LA POLIŢIE!!!
–    Păi vezi dacă poţi circula cu ea, şi dacă poţi, mergem mâine…
–    NU!!! MERGEM ACUM!!!

Am mers la secţia de poliţie, care by the way, s-a mutat. Nu mai e pe lângă Parcul Carol pe acolo, e pe undeva pe la iesirea din Bucureşti spre autostrada A2. Pe drum m-am mai calmat… Domnişoara a început să-mi spună că-i pare rău, că nu e vina ei şi că mă roagă să mergem a doua zi la poliţie că ea vrea neapărat să vadă Aerosmith. Am uitat să precizez că era însoţită şi de iubit.

L-am întrebat pe el:
–    Tu n-ai permis, prietene?
–    Ba da…
–    Păi de ce nu ai condus tu?
–    Păi eu nu prea conduc bine… Mai ales în Bucureşti… Şi o las pe ea că e mai descurcăreaţă.

Vă daţi seama cât de praf e ală? 🙂 El conduce mai prost decât una, care nu se asigură când pleacă de pe loc şi intră kamikaze în maşini! Ferească Dumnezeu!!! Ăştia sigur sunt cuplu Master Disaster!

Am zis:
–    Bine… Ne vedem mâine la poliţie. Vă duceţi voi înainte, luaţi număr de ordine şi când mai sunt vreo două persoane, mă sunaţi să vin şi eu, ca să nu stau să pierd vremea pe greşeala ei.

Mi-am învelit jumate de maşină în bandă adezivă şi m-am dus acasă. A doua zi dimineaţa, mai exact pe la 10, sună telefonul:
–    Domnul Cristian (că aşa mă cheamă în afară de Oxi), haide că mai sunt două persoane, cam într-o oră vine rândul nostru.
–    Bine… Vin acum…
Am ajuns cam în 40 de minute. Când ajung acolo, aia mega ţâfnoasă:
–    Dar te mai aştept mult? Că eu pierd vremea aşa aiurea…? După ce că o să-mi dea şi poliţia amendă din cauza ta?
–    Din cauza mea? Să-ţi reamintesc şirul evenimentelor? Nu mi-ai dat prioritate şi ai intrat în mine în timp ce eu mergeam regulamentar.
–    Lasă că mai vedem noi… zise ea.

Am refuzat orice dialog cu ea şi am aşteptat să ne vină rândul. Am ajuns în faţă. În birou, un poliţist mega plictisit, ne pune să facem schiţa accidentului şi să povestim ce s-a întâmplat. Am dat să încep eu. Nici n-am rostit două cuvinte, că femeia se bagă peste mine:
–    Domnule poliţist! Dânsul conducea ca un nebun şi eu n-am putut să-l mai evit şi am intrat în el…
–    Cum aşa doamnă?
–    Păi să vedeţi, eu am dat să ies din parcare şi el a venit tare şi l-am lovit. Dar el e de vină, că eu am dat şi semnal!

De parcă semnalul de disculpă de orice… Eu tăceam amuzat pentru că la fel ca ORICE OM NORMAL, CUNOSC REGULILE DE CIRCULAŢIE! În timp ce  poliţistul zice:

–    Păi din ce înţeleg eu… Dumneavostră eraţi parcată pe bulevard, nu în parcare, aţi plecat de pe loc şi l-aţi lovit pe dânsul. Problema e simplă. Vă suspend permisul că nu aţi dat prioritate la pornirea de pe loc!

Asta a amuţit. Eu chicoteam. Ea se uită spre mine, eu spre ea. Eu băiat fin zic:
–    Nu era domnule poliţist parcată. Eram în mişcare şi dânsa a schimbat banda fără să se asigure. Am zis asta, ca să o salvez pe deşteaptă de la suspendarea permisului şi aşa şi-a luat doar vreo patru puncte de amendă.

Am plecat de la poliţie. Şi sincer mă aşteptam ca donşoara să zică şi ea un “merci”. Ştiţi ce a făcut? S-a suit furioasă în maşină şi a zis “Boule!”.

Dilemă: Să mă amuz sau să plâng?

Concluzia e că sunteţi varză la volan şi cu gura mare pe deasupra. Nu ştiţi să daţi prioritate! Mai ales în sensul giratoriu! Daţi semnal dreapta şi schimbaţi direcţia de mers spre stânga! Vă supăraţi că parasolarul de la şofer nu are oglindă ca să vă puteţi ruja! Mergeţi cu 30 km/h pe banda 2! Înjuraţi ca disperatele pe toţi care vă claxonează JUSTIFICAT!!!

Nu pot să vă urez decât, Dumnezeu să vă/ne aibă în pază când conduceţi şi drum bun! 🙂

Acum sper să nu aud comentarii că sunt misogin şi mai ştiu eu ce, că n-aveţi dreptate nici cât negru sub unghie cât am avut eu când mi-am prins bara spate cu banda adezivă!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Replica masculina
Vă recomandăm: