EXCLUSIV! Decodificarea anului 2019: tot ce trebuie să știi din numerologie

De Mădălina Manole pe 16 ianuarie 2019
Anul 2019 și-a intrat pe deplin în drepturi și a venit momentul să aflăm ce ne rezervă din punct de vedere numerologic.

Nu mai este un secret pentru nimeni că anul 2019 se află sub incidența cifrei 3, însă cum știm în ce măsură ne influențează pe fiecare în parte acest număr? Cum știm care este direcția pe care trebuie să o urmăm în anul ce tocmai a sosit pentru a ne bucura pe deplin de energia lui?

Am stat de vorbă cu numerologul Oana Pustiu și am aflat care sunt tendințele din punct de vedere numerologic ale anului 2019, dar și ce influență va avea acesta asupra fiecăruia dintre noi. În cele ce urmează vom afla cum trebuie să ne calculăm corect cifra destinului, anul personal, dar și anul ciclului personal. În funcție de toate aceste aspecte vom reuși să ne raportăm corect la anul 2019, cu atât mai mult cu cât numerologul nostru, Oana Pustiu, a punctat un aspect foarte important: „Dincolo de opiniile la modă asupra numerelor și de rigiditatea unor informații, răspunsurile mele vor să fie cuprinse de logică și realism”

Oana Pustiu - numerolog

Unica.ro: Care este semnificația anului 2019, la modul general?

Oana Pustiu, numerolog: Anul 2019 îl putem asemăna cu un musafir – poftit sau nepoftit – depinde de fiecare dintre noi cum îl primim în viața noastră. Dacă suntem pregătiți să îl primim, nu ne va deranja cu prezența lui și nu ne va lua prin surprindere, ci din contră vom ști la ce să ne așteptăm pentru că vom reuși să ne armonizăm cu energia lui. Dar nepregătiți fiind, ne poate lua pe nepusă masă, ne poate invada, ne poate surprinde în mod neplăcut.

Acum să trecem în vedere anumite aspecte legate de anul 2019… După anul 2017 care a fost un an universal 1 – începutul unui nou ciclu, a urmat anul 2018 – an universal 2 în care ne-au fost testate relațiile, sub orice formă ar fi ele, în care iresponsabilitatea, pasivitatea, lipsa autocontrolului și a încrederii, au putut fi breșele prin care energia anului să se manifeste dur, drept și poate greu de stăpânit. Dar ea s-a manifestat exact pe vulnerabilitățile fiecăruia, pe aspectele și ariile nelucrate din viața noastră. Și la unii s-a manifestat al naibii de dur! Prin urmare în anul 2017 s-a început un alt ciclu universal, iar 2019 continuă periplul prin călătoria vieții.

Anul 2019, la fel ca oricare an, nu este un an bun sau rău, ci el aduce doar influențe, tendințe și vine cu un anumit tip de energie, care vibrează la anumite frecvențe. Important este ce facem noi cu această energie, cum ne folosim corect de ea în viața noastră. Anul nu poate fi mai deștept, mai înțelept, mai bun sau mai prost. Ci noi, sub influența acestor tendințe, ne manifestăm părțile mai plăcute sau mai puțin plăcute din noi. Depinde și de predispozițiile noastre și de provocările pe care le avem de întâmpinat.

Anul 2019 este un an caracterizat de ritm, de o energie plăcută, vivace, ingenioasă, optimistă, plină de farmec și vitalitate, o energie a creației, a bucuriei, a exprimării și a activității sociale. Te îndeamnă la creativitate, socializare, la exprimare, la asimilarea de informații, la exploatare, la folosirea curiozității, a minții, senzațiilor și stărilor. Te invită la experimentarea vieții.

Ce ne poți spune despre anul 2019 din punct de vedere numerologic?

O simplă privire asupra anului 2019 ne dă detalii asupra faptul că este un an universal 3 – care apare din suma tuturor cifrelor adunate ale anului (2019 adică 2+0+1+9=12; 1+2=3). Este compus din 20 si 19 (prima combinație de cifre este constantă pe perioade lungi de timp și a doua este variabilă). Perioadele lungi de timp sub vibrația anumitor cifre devin familiare, iar vibrația este astfel mai ușor de asimilat și integrat.

Anul 2019 este marcat așadar de cifra 3, dar și de cifra 1, care provine din suma ultimelor două cifre ale anului. Există o cifră universală 3 și o cifră variabilă 1 (19 adică 1+9=10; 1+0=1) care și ea vine în completare cu alte tipuri de informații și energii și poate fi chiar porecla anului 2019. Iar porecla uneori capătă o mare influență asupra persoanei, la fel cum va avea și asupra anului.

Eu aș privi anul 2019 ca un dans dintre cele două cifre – 3 și 1 –  unde influența lor aduce un impact asupra anului, iar taina din spatele lor odată dezvăluită ne poate susține.

Anul 2019 vine cu tendințe spre expansiune, exprimare de sine, exprimare verbală și socială. Aduce o energie dinamică, inovatoare, o energie a creativității, a manifestării, analizei, autocunoașterii. Aș putea spune o energie inteligentă, jovială, sclipitoare, optimistă, plină de bucurie, dar și forță, vitalitate, carismă.

Energia anului susține originalitatea, independența sănătoasă, curajul de a înfrunta lucrurile, orientarea către un scop întreprinzător și creativ, hotărârea, ideile inovatoare, gândirea creativă și analiza, dar și autocunoașterea, inteligența, exprimarea sub toate aspectele ei, socializarea. Umorul și bucuria de a trăi, indicate a fi un must have al anului.

Dar, în același timp, aceeași energie vine și cu partea mai puțin plăcută care se poate manifesta atunci când nu ne folosim de forțele ei sau le folosim greșit. Energia nu este bună sau rea, ea este nepolarizată și ia formă în funcție de ceea ce găsește înăuntrul fiecărei persoane. Și aici mă refer la aspecte nelucrate sau defecte.

Se pot manifesta astfel situații în care apar bârfe atunci când nu se folosește expresivitatea în sens bun, critici, mândrie, aroganță, extremism, depresie, extravaganță, capricii exagerate, vorbărie multă și inutilă, superficialitate, prefăcătorie, risipirea energiei, tendința de a face mai multe lucruri deodată care poate duce la împrăștiere și la a nu duce lucrurile la bun sfârșit.

În cazul în care se captează vibrațiile joase ale cifrei 1, atunci putem vedea cealaltă față a monedei, unde se manifestă intoleranța, dominanția, se pot manifesta extremele, neîncrederea în forțele proprii, egoismul pentru a se ascunde un complex de inferioritate, tirania, cruzimea, superioritatea, încăpățânarea. Energia acestei cifre declanșează și impulsul – și aici putem vorbi la nivel global de – explozii, erupții, cutremure.

Explică-ne, te rugăm, ce înseamnă codul sufletului și cum își poate calcula fiecare cifra care-i corespunde datei de naștere.

Codul sufletului îl mai întâlnim și sub denumirea de “calea/drumul vieții” sau “cifra destinului”. Drumul vieții este stabilit de la naștere și aș putea spune, chiar dinainte de naștere. Cu toate acestea, chiar dacă se cunoaște drumul, modul de deplasare pe acest drum depinde doar de noi cum îl parcurgem. În consecință aspectele negative ale unei cifre pot fi foarte mult atenuate sau contracarate, datorită unei schimbări conștiente aduse.

Este cel mai important număr din analiza numerologică și descrie direcția călătoriei noastre prin viață. Ne descoperă, de asemenea, provocările, lecțiile și oportunitățile pe care le întâlnim, dar și anumite trăsături sau talente înnăscute.

Destinul se calculează pornind de la data de naștere, a căror numere le adunăm pe fiecare în parte până se reduc la o singură cifră sau la un număr-maestru. Și voi lua două exemple:

11.05.1981, cifra destinului este 8 (se calculează 1+1+0+5+1+9+8+1 = 26, apoi 2+6 = 8).

11.05.1984, cifra destinului este un număr maestru 11 (se calculează 1+1+0+5+1+9+8+4 = 29, apoi 2+9 = 11), iar el nu se mai reduce.

În funcție de cifra destinului, cine vor fi, la modul general, favoriții anului 2019?

Nu știu dacă i-aș putea numi favoriți. La o primă privire aș putea spune că cei cu cifrele destinului impare vor fi favorizați. Dar nu întotdeauna este așa. Am întâlnit mulți oameni cu cifre în acord cu anul analizat, dar care își manifestau părțile mai puțin plăcute ale codificării lor natale și astfel intrau în contradicție cu energia anului. În momentul în care faci o analiză mai aprofundată și ajungi să faci legăturile între mulți alți factori întâlniți într-o numerogramă, începi să privești lucrurile mult mai în profunzime. Iar o analiză personalizată, care presupune o decodificare a unei date de naștere, este dincolo de informațiile de bază (la care majoritatea avem acces la o simplă căutare pe google).

Poți afla, de exemplu, că la o cifră a destinului 3, unde comunicarea, expresivitatea, socializarea, bucuria sunt în armonie cu destinul și anul, avem de-a face cu partea opusă, a lecțiilor – și întâlnim un blocaj la nivelul comunicării, sau o lipsă de creativitate cu apariția îndoielilor, sau o izolare în loc de exteriorizare și o lipsă a socializării.

Iar la o cifră a destinului 1, unde independența, individualitatea, inovația, nevoia de a conduce sunt la ele acasă, ne putem întâlni cu blocaje cu privire la neîncredere, la dependențe sau la a nu ne manifesta capacitatea de a conduce, lăsându-ne conduși.

Aș vrea să vorbim și despre anul personal. Cum îl calculăm și ce informații ne oferă acesta?

Cu privire la anul personal eu am întâlnit până acum două modalități de calcul, doar că aș putea spune din perspectiva mea, că avem de-a face cu două abordări diferite, fiecare având de cele mai multe ori rezultate diferite, asemănarea fiind doar la interpretarea anului ca semnificație.

Anul personal

Modalitatea cunoscută de majoritatea se referă la adunarea zilei de naștere cu luna și cu anul curent. Spre exemplu, data de 10.06.1980 , în care anul de naștere este înlocuit cu anul pe care dorim să îl calculăm, respectiv 2019, prin adunarea tuturor cifrelor (1+0+6+2+0+1+9=19, 1+9=10, 1+0=1) rezultă 1. Am descoperit astfel cifra anului personal, iar acesta se ia în calcul de la începutul anului.

Dacă noi calculăm anul în care era persoana născută în data 10.06.1980, vom descoperi cifra 7, care este aceași cu cifra propriului destin. Oare acesta să fi apărut în acest plan al existenței întocmai în rezonanță cu propriul său an 7 personal, astfel să fie susținut pe drumul lui de energia anului, și de asemenea să aibă și provocările aduse de aceasta? Asta rămâne de analizat cu altă ocazie.

Anul ciclului personal

Spre deosebire de această modalitate de calcul mai există una mult mai personalizată, și din care se pot afla mult mai multe detalii, care se referă la anul ciclului numerologic personal în care te afli. Iar acesta începe întotdeauna din momentul nașterii, cu cifra 1. Rezultatul se ia în calcul din ziua și luna nașterii, și nu de la începutul anului ca la modalitatea anterioară de calcul și se va încheia în anul următor, înainte cu o zi de ziua de naștere.

Se calculează prin trasarea a nouă coloane, numerotate de la 1 la 9, iar anul de naștere se notează în prima coloana, urmând în ordine crescătoare anii următori până în prezent, sau până în momentul în care se dorește să se analizeze un anumit an. De la coloana nouă se reia numerotarea începând de la coloana unu. Anul personal calculat, reiese din coloana unde se regăsește anul curent.

Dacă analizăm data de naștere din exemplul anterior, 10.06.1980 , vedem că va intra în anul 2019 în anul ciclului personal  4.

1 2 3 4 5 6 7 8 9
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
2016 2017 2018 2019 2020 …..

Din punct de vedere numerologic, timpul se mișcă într-un ciclu de la 1 la 9 ani. Fiecare își are propriul ciclu de 9 ani și astfel avem posibilitatea de a produce diverse schimbări în viață, indicate doar în anumite perioade de timp și nu la întâmplare. Astfel un an poate deveni favorabil pentru căsătorii, călătorii, noi începuturi, iar altul pentru reculegere, introspecție sau muncă. Ciclul personal aduce o notă mult mai personalizată asupra situației analizate.

Aceste cicluri se calculează de la nașterea oricărei persoane, proiect, firmă, activitate, cuplu, familie, casa… Din acel moment se va forma un astfel de ciclu numerologic care va începe de la 1 și va avea un anumit cod numeric. Acest cod numeric oferă posibilitatea de a opera diverse schimbări în anumite perioade din viață, de a afla ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat sau ce putea să se întâmple în anumite perioade.

Îmi place să spun că prin descoperirea caracteristicilor anului personal îți poți îmbunătăți relația cu anul universal. Prin urmare, eu analizez ambele modalități de calcul pentru a descoperi legătura dintre ele. Dacă luăm exemplul anterior, când în anul universal 2019, această persoană este întru-un an personal 1, dar este și într-un an al ciclului personal 4, se poate spune în linii generale că este un an bun să înceapă diverse lucruri, să aibă curajul necesar, disciplina și să se încarce cu răbdare, pentru a crea un fundament solid și temeinic. Iar începând de aici se poate detalia și crea legătura profundă dintre toate cifrele analizate din întreaga numerogramă.

Începe călătoria prin acești 9 ani cu ceva nou, inițiază, planifică, fii original, crează relații, comunică, fii vesel, distrează-te, socializează, acționează, organizează-te, muncește temeinic, schimbă, inovează, iubește, gândește, analizează, reflectă la propria filosofie de viață, fii de succes ca apoi să finalizezi procesul a ceea ce ai început.

Te rugăm să ne trasezi câteva direcții pentru fiecare an și ciclu personal în parte.

După ce ți-ai calculat anul personal și anul ciclului personal, citește interpretările acestora mai jos:

ANUL 1

O nouă etapă, un nou ciclu începe. Acest an este favorabil pentru a începe lucruri noi, o nouă activitate, o nouă profesie sau poate o nouă relație. Este anul noilor începuturi. În decursul acestui an este foarte bine să inițiezi lucruri pe care ți le dorești și este momentul să treci la acțiune. Primești din plin energie pentru a trece la un alt nivel.

Cheia succesului în acest an – a fi original, îndrăzneț, independent, fără teama de a începe lucruri noi.

Câteva din provocările anului – nemulțumire, egoism accentuat, superioritate, nerăbdare, încăpățânăre.

Motto Începe lucruri noi.

ANUL 2

Un an al relațiilor, parteneriatelor, colaborărilor. Un an în care este bine să-ți asumi responsabilitatea, să gândești înainte de a acționa.  În acest an, ai nevoie de autoanaliză, diplomație și autocontrol.

Cheia succesului în acest an – a coopera, a fi răbdător, receptiv.

Câteva din provocările anului – lipsă de încredere, lene, indecizie.

Motto Crează relații.

Aici aș mai adăuga și câteva detalii despre numărul maestru ca și an 11/2, care se interpretează din perspectiva cifrei 2 ca și fundament. Doar că vine cu o notă în plus de spiritualitate, intuiție, visare cu ochii deschiși. Acesta vine cu o înțelegere mult mai profundă asupra lucrurilor. Dar în același timp și cu provocările lui.

ANUL 3

O perioadă bună a creativității și exprimării. În care este indicat să îți arăți autenticitatea în plan social. Unde distracția, călătoria, veselia își spun cuvântul. Un an al autocunoașterii și exprimării de sine. Un an în care să fii original și să strălucești.

Cheia succesului în acest an – a socializa, a te bucura, a te exprima.

Câteva din provocările anului – izolare, lipsa comunicării, superficialitate.

Motto – Fii vesel, trăiește viața și bucură-te de ea.

ANUL 4

Anul muncii care vine cu mari responsabilități și eforturi. Unde progresul este lent, dar constant. O bună perioadă pentru a crea un fundament solid având o perspectivă realistă și pragmatică. Un an în care succesul vine doar dacă îți exersezi răbdarea și capacitatea de a te organiza. Un an bun pentru activitățile zilnice și disciplina aplicată temeinic. Este bine să acorzi atenția mai multă corpului, casei, familiei.

Cheia succesului – perseverență, ordine, stabilitate, autocontrol.

Câteva din provocările anului – dezorganizare, tendința spre rutină, pierderea în detalii, blocaj afectiv.

Motto – Muncește și crează ceva stabil.

Aici mai întâlnim varianta anului maestru 22/4, la care se adaugă pe lângă caracteristicile anului 4 și energia puternică și profundă adusă de numărul 22. A se privi lucrurile la un nivel mare, prin prisma cooperării și relaționării la un nivel profund pentru a crea ceva stabil și măreț. Susține de asemenea scopurile altruiste în scopul unei viziuni de amploare.

ANUL 5

Un an care aduce diverse schimbări. Și o dorință de a cunoaște lucruri noi, de a-ți asuma riscuri. An favorabil pentru a lega prietenii. Anul libertății și al călătoriilor, unde adaptabilitatea și spiritul aventurii este de nelipsit. Accent pe intuiție anul acesta.

Cheia succesului – libertate, diversitate, mobilitate, flexibilitate, curaj.

Câteva din provocările anului – instabilate, incertitudine, rigurozitate, iresponsabilitate, delăsare, rutină.

Motto – Fii liber și experimentează.

ANUL 6

Este anul armoniei, dragostei și responsabilității. Anul în care accentul cade pe familie, cămin, partenerul de viață, prieteni apropiați.  Un an în care este indicat să fii cu picioarele pe pământ, să fii pragmatic.

Cheia succesului – echilibru, responsabilitate.

Câteva din provocările anului – divorțuri, exagerare, exces de zel, control.

Motto – Iubește.

ANUL 7

Anul gândirii intensive și al meditației. Un an în care este verificată filosofia ta de viața, relația cu tine și cu universul și se pune accent pe revizuirea valorilor spirituale. O perioadă pentru autoanaliză și introspecție.

Cheia succesului – rațiune, reflecție, cunoaștere.

Câteva din provocările anului – pesimist, capricios, retras, fanatic, secretos, susceptibil.

Motto – Analizează și meditează.

ANUL 8

Este anul banilor, puterii și a reușitei în plan material. Este o perioadă bună pentru îmbunătățirea condițiilor materiale, dar cu efortul de a munci. Succesul și dreptatea sunt de asemenea de partea ta anul acesta.

Cheia succesului – ambiție, muncă, dedicare.

Câteva din provocările anului – cumpene diverse, agresivitate, impulsivitate, materialism excesiv, insensibilitate.

Motto – Poți ajunge sus sau poți cădea de sus.

ANUL 9

Este anul finalizării ciclului, unde trebuie făcut bilanțul trecutului. Un an al reflectării, al examenelor vieții care te vor pregăti pentru a intra într-o nouă etapă a vieții.

Cheia succesului – altruism, compasiune, interiorizare.

Câteva din provocările anului – credulitate, generozitate dusă la extrem, uitare de sine.

Motto – Finalizează ceea ce ai început.

În cadrul anului personal se pot analiza și lunile personale care îți dau detalii cu privire la aspectele particulare ale anului personal – realizând astfel care lună este cea mai bună pentru o anumită activitate sau pentru a adopta o schimbare care te va ajuta să extragi ce este mai bun din anul tău personal.

Ce trebuie să facem pentru a ne bucura pe deplin de energia cifrei 3?

Aș spune să ne folosim în mod constructiv de tot ce aduce ea, toate forțele ei. Să ne manifestăm creativitatea sub toate formele ei. Și aici nu mă refer doar la artă, unde ne putem manifesta autenticitatea noastră lăuntrică. Ci la toate aspectele vieții – relații, afaceri, profesie, familie – și unde să începem a ne folosi gândirea creativă pentru a găsi soluții la diverse situații, pentru că de asemenea găsirea de soluții este un alt aspect al creativității. Să ne punem ideile creative în mișcare pentru a le da viață prin originalitate.

Să ne exprimăm în așa fel încât să inspirăm viețile celorlalți, iar cuvântul să ne fie o carte de vizită. Să socializăm, să strălucim, să fim expresivi. Să ne explorăm, să ne descoperim, să ne lăsăm inspirați. Să ne distrăm și să nu uităm să râdem cât mai mult.

Ca principiu, 1 este informația, 2 energia, iar rezultatul lor este 1 + 2 = 3 materia, creația, forma. Sau altfel spus cifra 1 este bărbatul, cifra 2 este femeia, apare al 3-lea –  copilul, ca rezultat al contopirii primilor doi, 1 + 2 = 3. Apare un nou început. De aceea este bine sa fim atenți la ceea ce gândim, pentru că forța gândului crează cuvântul și emoția, care crează fapta. Ca un motto de luat în seamă anul acesta, și nu numai – doar că anul acesta capătă o mult mai mare valoare – ar fi “ceea ce gândesc spun, ceea ce spun simt, ceea ce simt fac”. Și astfel se crează forma.

Cifra 3 este considerată o cifră înțeleaptă și perfectă – având un început (1), un mijloc (2) si un sfârșit (3) – este controlată de planeta Jupiter, fiind o cifră ce tinde spre expansiune, spre exprimare verbală, socială, spre creativitate, manifestare, autocunoaștere. Dar toate aceste aspecte se pot manifesta și mai puțin plăcut transformându-se în izolare, necomunicare, critică, superficialitate, risipa de energie.

Dar cei mai puțini favorizați din punct de vedere numerologic ce ar trebui să facă?

Cei care nu vor fi într-o armonie cu energia anului, ar fi indicat să dobândească cunoaștere, să înceapă să se descopere, să se autocunoască, să își reamintească cine sunt, să își pună întrebări la care să fie forțați să își găsească răspunsuri, pentru a înțelege cum funcționează lucrurile, cum funcționează viața și universul și pentru a putea gestiona aceste vibrații. Cunoașterea este singura care ajută în astfel de situații. Daca cunoști poți ușor introduce ‘noi cifre’ în formula propriei vieți. Numerologia te ajută a nu mai trăi la întâmplare, a-ți modela propria soartă, a te cunoaște pe tine și pe cei din jur.

Pentru început, o modalitate mai simplă, este să facă tot ce le aduce bucurie, să identifice lucrurile care le plac și le fac sufletul să vibreze, și să înceapă să le materializeze în viața lor, să caute soluții le situațiile prin care trec în viață. Și astfel vor începe să își manifeste parte din creativitatea lor pe care cu toții o au, doar că unii nu se folosesc de ea, ori din necunoaștere, ori pentru că o lasă în continuare cu bună știință în stare latentă. Să-și manifeste autenticitatea într-un mod creativ și să aducă mai multă veselie în viața lor.

Trebuie să se exprime mai mult și să fie atenți ca ceea ce gândesc să și spună, iar ceea ce spun să și facă. Astfel vor fi nevoiți să își gestioneze gândurile ca ele să îi ajute în mod constructiv în viața lor, pentru a nu fi puși în situația să verbalizeze tot ce au gândit mai puțin plăcut.

Să nu înceapă mai multe lucruri deodată fără a le duce la bun sfârșit, să fie atenți la risipirea energiei și la tendința de izolare. Cel mai puțin favorizat se poate transforma într-unul favorizat dacă cunoaște –  cunoașterea înseamnă putere, iar puterea o poți transforma în înțelepciune.

Sursă foto: Shutterstock, arhivă personală Oana Pustiu

Ce face și cum arată astăzi Ana Maria Georgescu: „La o anumită scară, am fost și eu, la rândul meu, Eliza Doolittle”

Ce face și cum arată astăzi Ana Maria Georgescu: „La o anumită scară, am fost și eu, la rândul meu, Eliza Doolittle”