Evită stresul de sărbători!

De Erika Chivu pe 20 decembrie 2009

Contrar aparenţelor, nu toată lumea aşteaptă cu nerabdare sărbătorile. Mulţi dintre noi, se gândesc cu groază la Crăciun şi Revelion, pentru că aceste zile aduc nu doar bucurie, ci şi stres.

Copiii aşteaptă de la Moşul cadouri prea scumpe pe care nu ţi le permiţi, cu partenerul te cerţi din cauza banilor cheltuiţi, cu prietenii nu te înţelegi asupra locului unde veţi petrece Revelionul. Iar pe lângă îndatoririle de serviciu aferente sfârşitului de an, mai ai de făcut şi curăţenia de sărbători, şi o mulţime de cumpărături.

Nu e de mirare că sfârşitul lui decembrie este, pentru mulţi, cea mai stresantă perioadă a anului. Dacă vrei să te bucuri de sărbători, în ciuda problemelor, va trebui să-ţi revizuieşti aşteptările şi să ceri ajutorul celor din jur.

Stresul este o reacţie naturală a organismului, care se declanşează atunci când lucrurile îţi scapă de sub control. De sărbători, încercăm să facem prea multe într-un timp mult prea scurt şi, evident, nu ies toate aşa cum ne-am dori.

Ca sa eviti asta, plănuieşte totul cu grijă: cumpără cadourile din vreme, stabileşte detaliile petrecerilor, etc. Când simţi că lucrurile îţi scapă de sub control opreşte-te puţin, gândeşte-te ce anume te stresează şi caută alternative.

Nu-ţi stabili deadline-uri, ci mai degrabă nişte coordonate de urmat. Cel mai mult suferă, în această perioadă, cele care se luptă să facă totul singure de teamă că lucrurile nu vor ieşi bine dacă sunt lăsate în seama altcuiva.

Sunt unele sarcini minore pe care le poţi da chiar şi copiilor, ca să nu mai vorbim de partener, rude, prieteni. Ca să nu te stresezi şi mai mult din cauza unui lucru prost făcut, explică-i fiecăruia ce aşteptări ai de la el.  

Învaţă să spui „nu” şi celor care te invită pe la ei, şi celor care se autoinvită la tine, şi celor care îţi cer ajutorul. Dacă faci prea multe promisiuni, când vei mai avea timp pentru tine şi familia ta?

În perioada sărbătorilor, magazinele sunt pline de jucării, iar emisiunile pentru copii abundă în reclame care mai de care mai atrăgătoare. Bineînţeles că şi copiii tăi îşi doresc jucăriile cele mai scumpe, iar tu te simţi frustrată pentru că nu îţi permiţi să le cumperi. Nu e nicio tragedie să le explici că unele lucruri sunt prea scumpe şi că Moşul are posibilităţi limitate. 

Educă-ţi copiii aşa încât să pună accentul nu pe cadouri, ci pe tradiţiile de Crăciun: colindul, felicitările făcute de ei înşişi, împodobirea bradului, omul de zăpadă.

Oricum, partea financiară rămâne una din cele mai mari surse de stres, mai ales într-un an de criză cum este acesta. Stabileşte-ţi un buget fix şi încearcă să nu-l depăşeşti. Nu uita că adevaratul spirit al sărbătorilor nu depinde nici de valoarea cadourilor, nici de ceea ce pui pe masă.  

Întâlnirile cu familia îţi pot spori stresul dacă relaţiile dintre voi nu sunt tocmai bune. Reanalizează-ţi opţiunile şi gândeşte-te dacă e chiar necesar să te întâlneşti cu toţi.

Nu poţi scapa de corvoadă? Atunci stabileşte-ţi asteptări realiste. Dacă nu te înţelegi cu soacra, nu te aştepta ca întâlnirea voastră să decurgă perfect şi nici nu încerca să rezolvi acum, de sărbători, problemele dintre voi. În schimb, propune-ţi să nu bagi în seamă comentariile răutăcioase.

Aşteptări realiste trebuie să ai şi în ce priveşte sărbătorile, în general. Nu e neaparat să fie totul perfect. Micile „accidente” de tot felul dau sarea şi piperul petrecerilor şi meselor în familie.  

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional