Este oficial! Familia Regală va părăsi Palatul Elisabeta pe 5 februarie

O veste tristă pentru Familia Regală vine să umbrească statutul monarhiei în România. După ce, în urmă cu două zile, Guvernul a dat aviz negativ propunerii de lege care prevedea acordarea Palatului Elisabeta Familiei Regale, reprezentanții Casei Regale au transmis că pe data de 5 februarie 2018, Familia Regală va părăsi Palatul Elisabeta.

Pe data de 5 februarie, de altfel, expiră și cele 60 de zile în care, conform legislației în vigoare, urmaşii Regelui Mihai ar trebui să evacueze clădirea. „Nu s-a primit la Casa Majestăţii Sale nicio ofertă din partea RAAPPS pentru a prelua cu chirie Palatul Elisabeta. Nu au început discuţiile dintre Casa Majestăţii Sale Custodelui Coroanei şi RAAPPS cu privire la acest subiect. După data de 5 februarie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va acţiona conform legislaţiei în vigoare. Majestatea Sa îşi manifestă speranţa că parteneriatul cu instituţiile Statului va continua, pentru ca activităţile Familiei Regale în sprijinirea intereselor fundamentale ale României să aibă loc în viitor, aşa cum s-a întâmplat de 20 de ani încoace. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, îşi reafirmă angajajmentul de a duce mai departe legământul tatălui său, Regele Mihai, faţă de Coroană şi faţă de Naţiune, în prezent şi în viitor” – se transmite în comunicatul Casei Regale publicat de Antena 3.

La finele anului trecut, premierul Mihai Tudose a declarat că nu dorește să susțină proiectul de lege conform căruia Casa Regală va beneficia de bani din bugetul de stat şi multe alte facilităţi, precum concesiunea Palatului Elisabeta pe 49 de ani: “Din câte ştiu eu România nu este monarhie, este republică. Cred ca Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. Membrii Casei Regale au destule proprietăţi unde să stea, au Săvârșinul, au Peleşul”, – a declarat Mihai Tudose la momentul respectiv.

Citește și – Imagini de colecție cu Familia Regală a României

Citește și – Care sunt legăturile de rudenie dintre Familia Regală a României și Casele Regale ale Europei

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: