„Eram de gardă la Urgențe și a venit o tânără care mi-a întins un bilețel”. Ce a găsit un medic în corpul unei prostituate

Un medic a făcut o descoperire înfiorătoare în corpul unei prostituate, care a venit la camera de gardă să îi ceară ajutorul. Întâmplarea a fost dezvăluită chiar de specialist în mediul virtual, fiind preluată apoi de mai multe publicații.

„Eram de gardă la Urgențe într-o noapte, când a venit la mine o prostituată tânără și mi-a întins un bilețel. Am fost contrariat de mesajul scurt de pe bucata de hârtie: <Am în mine un dispozitiv de urmărire>.

Prima mea reacție a fost să nu o cred, fiind convins că fata este doar unul din zecile de pacienți aflați sub influența alcoolului sau a tot felul de substanțe interzise, care au halucinații și spun tot felul de lucruri.

Tânăra în vârstă de 28 de ani mi-a arătat apoi o cicatrice pe corpul ei. I-am făcut imediat o radiografie și am avut șocul să descopăr că pacienta avea plasat sub piele un fel de tub metalic.

Mai târziu aveam să descopăr că respectivul tub era de fapt un dispozitiv electronic de monitorizare a câinilor și pisicilor. Am întrebat-o cine i l-a introdus în corp și așa am aflat că tânăra avea o poveste tristă.  Fusese victima traficului de ființe umane, iar iubitul ei nu o apăra, ci era parte a cauzei pentru care avusese o viață ruptă dintr-un film de groază. Bărbatul îi vindea trupul altor bărbați, el lua toți banii, și o monitoriza pentru a afla cât timp petrece cu clienții și locația sa exactă”, au fost cuvintele medicului care a ținut să rămână anonim și nu a divulgat nici numele pacientei sale.

După ce i-a extirpat dispozitivul, medicul a anunțat apoi, imediat, poliția.

Citește și – Cum a fost salvată o victimă a traficului de persoane de o stewardesă

Citește și – „Această fetiță a murit demult. Dar ce mi-a zis, n-o sa uit niciodată”

Foto – Shutterstock

 

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: