Tabloul perfect

De Raluca Hagiu pe

O cheamă Alexandra Nechita. Lumea îi spune şi „Micuţa Picasso”, deşi are acum 26 de ani. S-a născut la Vaslui, a studiat în State, unde a absolvit…
… Facultatea de Arte la Universitatea din Los Angeles, oraş în care locuieşte de  mică.

Case regale, preşedinţi americani, vedete de la Hollywood îi admiră tablourile şi sculpturile în bronz sau sticlă. Arta ei a ajuns în colecţia Vaticanului, sub ochii reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi ai împăratului Akihito al Japoniei.

Bill Clinton a expus o operă de-a ei la Casa Albă şi George Bush i-a cumpărat mai multe tablouri. Jurnalişti consacraţi îi admiră creaţiile: Oprah Winfrey, la emisiunea căreia a participat, Larry King, care a scris prefaţa cărţii autobiografice a artistei, „Hands and Dove”, sau David Letterman. Şi multe alte vedete îi cumpără arta: Charlize Theron, Whoopi Goldberg, Elton John, Calvin Klein…

Alexandra are expoziţii în toată lumea, din America până în Europa, Asia şi chiar Australia. Tablourile şi sculpturile ei se vând cu mii şi chiar sute de mii de dolari. E subiectul a opt cărţi, ambasador al păcii pentru ONU şi, după cum scrie presa de peste Ocean, milionară în dolari – din artă!

Pe lângă cele de mai sus, Alexandra e o femeie frumoasă, cu o educaţie sănătoasă şi un ambasador de necontestat al ţării în care s-a născut. În 2004, Nechita a fost invitată să-şi expună lucrările la Cotroceni. Atunci i-am văzut prima oară picturile şi m-am bucurat că tânăra talentată de 19 ani se afla în atenţia publicului din România, a presei autohtone şi internaţionale.

Apoi a fost chemată în ţară ca speaker la o conferinţă TEDx, în 2009 şi anul acesta câteva lucrări i-au fost vândute la licitaţia caritabilă organizată de Fundaţia Nadia Comăneci. Am urmărit-o crescând şi m-am simţit mândră că sunt româncă la fiecare ştire despre realizările ei.

Pablo Picasso spunea că „toţi copiii sunt artişti. Problema este cum să rămâi artist şi atunci când creşti mare”. Da, „Micuţa Picasso” a crescut mare! Şi acum nimeni nu-i mai pune la îndoială talentul. Inspiră-te din povestea ei! Orice vis îndrăzneţ poate deveni realitate dacă-l colorezi cu pasiune, perseverenţă şi câteva tuşe de optimism.

Foto: revista Unica

În galeria foto de mai jos ai ocazia să pătrunzi în universul Micuţei Picasso!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat