Educaţie: Cele mai frecvente greşeli ale părinţilor

De Laura Davidescu pe

De la minciunile pe care le folosesc pentru a-şi păcăli copii să stea la grădiniţă – despre care poţi citi în revista Unica de septembrie cât de rău fac – şi până la criticile excesive, părinţii au o mulţime de comportamente care se reflectă negativ asupra copiilor lor.
Sfaturile sunt oferite de către dr Simona Druga, medic specialist psihiatrie copii şi adolescenţi la clinica MindCare, parte a grupului MedLife, www.mindcare.ro

Sunt  mulţi părinţi care nu consideră că o palmă dată copilului echivalează cu bătaia, dar nu insistăm asupra violenţei fizice, care este percepută de majoritatea părinţilor drept o greşeală în educaţie.
Cea mai frecventă greşeală a părinţilor este că pun pe primul plan critica şi pe planul secundar lauda. Laudă pe care, de cele mai multe ori, uită să o facă. Mai ales în vacanţă, copiii nu primesc laude dintr-un motiv foarte simplu: nu mai au teme. Şi, nemaiavând teme, părinţilor li se pare că nu mai au motive de laudă. Şcolarul ajunge să fie lăudat în vacanţă numai dacă are abilităţi extraordinare într-un domeniu: citeşte nu-ştiu-câte romane sau pictează un perete de bloc.  Altfel, dacă au un copil cuminte, obişnuit, fără calităţi ieşite din comun, părinţii uită să-l laude. De-asta copiii ajung să aibă comportamente nepotrivite, pentru că ei nu sunt lăudaţi pentru comportamentele obişnuite, ci numai pentru performanţă, pentru rezultate, care se exprimă, cel mai frecvent, în notele primite la şcoală.
Şi atunci, ca el să fie sociabil, să aibă o stimă de sine ridicate, părinţii trebuie să-l laude pentru lucrurile banale pe care le face zi de zi. Pentru felul în care se comportă cu ceilalţi, chiar dacă face asta toată ziua, tot timpul. Trebuie să-i adresezi măcar 10 laude într-o zi, dacă doar atât reuşeşti. Ca să motivezi un copil să aibă comportamente pozitive, trebuie ca balanţa dintre critică şi laudă să fie de 1 la 5, mai ales la un copil cu deficit de atenţie.

O altă greşeală este că, mai ales la vârste mici ale copilului, părinţii evită să-l implice în tot felul de activităţi şi să-l responsabilizeze, chiar dacă e vorba de activităţi care ţin de autonomia personală: să facă ordine, să meargă la magazin, să cumpere o pâine, lucruri care cresc încrederea copilului în el însuşi. Părinţilor li se pare că e prea devreme, că e prea mic copilul şi nu îl pun să facă mai nimic. Mai târziu, îl vor critica pentru faptul că “nu e în stare de nimic”.

O altă “scăpare” a părinţilor este faptul că uită să se joace cu copiii, cu atât mai gravă fiind consecinţa dacă au copii cu unele probleme comportamentale. Faptul că ei muncesc mult îi determină să nu mai acorde copilului decât timp pentru îngrijire, şi atunci dispare comunicarea. Apoi, părinţii ajung să se întrebe de ce copiii lor mint, de ce nu le spun diverse lucruri, de ce nu vor să povestească despre activităţile şi preocupările sau prietenii lor.  Dacă ei nu oferă atenţie, cum se aşteaptă să primească în schimb deschidere?

Sunt părinţi care compensează absenţa fizică din viaţa copilului prin tot felul de cadouri: timp suplimentar în faţa televizorului, gadgeturi scumpe… Oferindu-i aceste cadouri, ei nu fac decât să-i suprastimuleze mediul şi să aibă un copil distractibil, care nu mai este atent, căruia nu i se punctează niciun comportament pozitiv. Copilul care are foarte multe lucruri de ordin material, dar nu are hrană afectivă, nu este un copil fericit, nu este echilibrat şi nu este deschis faţă de părinţii lui şi nici nu este pregătit să relaţioneze fără dificultăţi cu alţii.

Mulţi părinţi sunt inconsecvenţi. Se contrazic în faţa copilului, ceea ce-l bulversează total. Sau care îi pun să promită diverse lucruri, total neimportante pentru copil. Faptul că-l pui pe copil să-ţi promită că va face un anume lucru, iar după aceea constaţi că nu a îndeplinit respective sarcină ar trebui să aibă o consecinţă. Nu are rost să-i reproşezi promisiunea smulsă anterior! Ordinea este inversă: întâi îi ceri să facă ceva, iar după ce a îndeplinit sarcina cerută îl recompensezi. Nu trebuie să te aştepţi ca el să facă ceva “pe promisiuni”. |n general, copiii funcţionează după principiul recompensei, mai ales adolescenţii. Ei nu anticipează pe termen lung. Copilul îşi doreşte recompensele, desigur, dar, dacă nu sunt punctate, etapizate, nu vor avea efect. Adolescentul ajunge să aibă aşteptări legate de comportamentele lui pe o perioadă de una-două zile. Copilul mic poate anticipa o recompensă pentru maximum câteva ore. Nu poţi să-i ceri un comportament anumit o săptămână, pentru a primi o recompensă în weekend. Efectul este zero! Nici consecinţele negative nu le pot aprecia. Pentru ei e importantă recompensa imediată, directă, care este reprezentată, în principal, de laudă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro