Editorial: Marea mea

De Raluca Hagiu pe

Pentru mine, la mare e acasă. Chiar dacă m-am mutat din Mangalia în urmă cu 14 ani, când am venit în Bucureşti, la facultate. De mare mă leagă un munte de amintiri dintre cele mai amuzante. Când eram cei mai mici dintre picii de la bloc, fratele meu mai mare şi cu mine mergeam mereu la plajă să ne jucăm.
Editorial: Marea meaÎntr-o zi, nu ne-a mai ajuns plaja noastră şi-am hotărât să mergem la turci. Noi doi şi o barcă gonflabilă. Şi jucăriile. Ca să nu ne plictisim în timp ce străbatem întinsul albastru, lopăţ ele, forme de nisip, site. Cam tot ce are nevoie omul când navighează. Am umflat vreo două ore la barca gonflabilă, până ne-am plictisit. O nesuferită de fisură ne-a sabotat planul şi aşa am ajuns să vizitez Turcia vreo 20 de ani mai târziu, cu avionul.
Dar cu mult timp înainte să aflu despre „check in” şi „boarding”, călătoream adesea cu trenul. Şi când veneam de la Constanţa, prin Eforie Nord, eu şi cu colegul meu de năzbâtii dădeam alarma în tren şi ne zgâiam pe geam, la nudişti, râzând cu gurile până la urechi. Atunci am descoperit reality show-ul. Cea mai amuzantă formă de divertisment, după desenele animate de la bulgari.
Când am mai crescut puţin, într-o vacanţă de vară, mi-am făcut un obicei din a merge, în fiecare zi, la plajă, cu cea mai bună prietenă. |i spuneam sergentul. Invariabil suna la uşă la ora 7 dimineaţa. Invariabil mă găsea dormind. Invariabil încercam să o conving s-o lăsăm pe a doua zi şi nu reuşeam. Ajungeam cu ochii peticiţi pe plajă şi stăteam până la 7 seara. Era minunat. A doua zi o luam de la capăt. Trei luni, zi de zi. Obositoare vară. Râdem şi acum când ne amintim.
La mare mergeam când chiuleam de la şcoală, când aveam chef să joc volei pe nisip, când mă sărutam cu vreun băiat, când o plimbam pe Tara, câinele meu, când aveam nevoie de linişte. Marea e prietenul perfect. E acolo când ai nevoie de ea, nu te judecă, ştie să ţină un secret, te linişteşte. Numărul de iulie îţi propune să evadezi, să visezi, să te relaxezi. Şi ca să ne iei cu tine în bagajul de vacanţă, îţi oferim cadou o pereche de papuci de plajă, care să-ţi îndrepte paşii către cele mai frumoase locuri. Acolo unde e marea ta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro