E bine să ai un alt bărbat ca plan de rezervă?

De Stela Moisescu pe

Ţi-ai pierdut încrederea în suflete pereche? Este posibil, mai ales dacă aşa-zisul tău suflet pereche ţi-a frânt inima! După astfel de eşecuri, unele femei încep să ia decizii…
… sentimentale cu capul… Ce iese oare? Un plan de rezervă. Femeia se implică cu mare precauţie într-o relaţie, dar are la îndemână şi un plan B ce ia forma unui alt bărbat, cu care menţine o relaţie de flirt-amiciţie şi care, la timpul potrivit, o poate consola, dacă suferă o nouă dezamăgire.

Află care sunt avantajele şi dezavantajele unui alt bărbat folosit ca plan de rezervă!

La prima vedere un astfel de bărbat îţi aduce multe avantaje: te face să te simţi frumoasă cu fel şi fel de complimente, îţi înţelege punctul de vedere şi te aprobă şi, nu în ultimul rând, caută să pară interesant în ochii tăi, să te distreze… Mai pe scurt: te flatează, iar ţie îţi place.

Mai apoi, apar şi alte avantaje în „relaţia” cu el, care tind să creeze dependenţă emoţională. „Planul de rezervă” îţi oferă siguranţa că există ceva palpabil şi după o eventuală despărţire de iubitul tău. Astfel, te menţii pe linia de plutire, chiar dacă relaţia în care eşti implicată îţi provoacă numai palpitaţii.

Ai grijă însă… aceste avantaje nu sunt decât pericole deghizate! Planul de rezervă poate fi el însuşi declanşatorul folosirii lui, iar tu te poţi trezi că nu este atât de eficient pe cât credeai!

Iată care sunt consecinţele negative ale unui alt bărbat folosit drept plan B:

–    Ajungi să discuţi toate probleme cu amicul tău „bine intenţionat”. Singurul bărbat cu care ar trebui să discuţi este iubitul tău. Implicarea unei alte persoane, mai ales una care îţi oferă sfaturi ce nu-ţi servesc interesul, nu face decât să complice iţele poveştii. La final vei avea o viziune total pesimistă despre relaţia cu iubitul. Oricât de convingător ar fi amicul tău, iubitul tău nu este singurul vinovat şi despărţirea nu este singura soluţie.

–    Dacă află de existenţa lui, iubitul tău se va simţi trădat, mai ales când te-a prins cu minciuna. Şi chiar dacă nu ţii ascunsă prietenia voastră, nu înseamnă că iubitul tău nu se simte gelos. De fapt, gelozia îl poate determina să nu mai facă niciun fel de compromis în relaţia cu tine.

–    Într-un moment de rătăcire ai putea călca strâmb cu planul tău de rezervă, stricând planul A, cel care, în fond, îţi trezeşte cele mai intense emoţii şi care avea cel mai mare potenţial de a te face fericită.

Dă click şi află mai multe despre ce înseamnă atracţia faţă de alt bărbat, când eşti implicată într-o relaţie!

Foto: Shutterstock

Prince și Paris nu sunt copiii biologici ai lui Michael Jackson

Prince și Paris nu sunt copiii biologici ai lui Michael Jackson