Dulceaţa de trandafir, o delicatesă rafinată

De Madalina Racorean pe 31 mai 2013

De câte ori o gust, simt că nu am mai mâncat niciodată ceva mai bun pe lume. E aromată, e parfumată şi peste toate îmi aminteşte de colpilărie. Trandafirul este cunoscut în lumea întreaga ca un simbol al dragostei, însă este şi o mană cerească pentru sănătatea ta. Acesta întăreşte sistemul imunitar, îţi protejează ficatul de diferite afecţiuni şi conţine multă vitamina C.
Am aflat ceva interesant despre dulceaţa de trandafir de la Dulciuri Tradiţionale Cristina, care ne-a  amintit că avem nevoie de un anumit soi pentru o asemenea dulceaţă.“ Folosim numai trandafir de Damasc, petalele se pregătesc cu o zi înainte, iar a doua zi se pun la fiert. Noi facem această dulceaţă la foc de lemne şi avem nevoie de două ore pentru fieberea acestei delicatese. Atenţie, o preparăm în cantităţi mici, pentru că altfel nu îşi va păstra culoarea. Facem un kilogram de petale de trandafir la un ceaun.  Este o dulceaţă fină, foarte rară şi nu toată lumea ştie să o prepare aşa cum trebuie”, spune Cristina.

Reţeta dulceţii de trandafir

Se pun la fiert într-un ceaun zahărul cu apa, la care se adaugă şi  zeamă de lămâie. Toate acestea trebuie să prindă consistenţă la foc foarte mic, sau mai bine spus trebuie să se lege foarte bine.

În timp ce aceste ingrediente fierb, trebuie strânsă cu lingura spuma care se formează desupra. Sirpoul obţinut trebuie să fie cât mai limpede şi să nu fie lăsat să se ardă, pentru că astfel gustul dulceţii nu va mai fi extrem de savuros.Peste petalele de trandafir se mai adaugăo lămâie stoarsă şi se frământă bine cu mâna. Atunci când siropul s-a legat, se adaugă petalele de trandafir de Damasc şi se lasă să fiarbă la foc foarte mic timp de două ore. După ce a fiert, dulceaţa se lasă la răcit, apoi se pune în borcane.

Citeşte pe www.ecotrend.ro despre dulceţurile Cristinei Socea din Moldova.

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"