“Dr. Parnassus” (video)

Binecuvântat pe de o parte cu darul extraordinar al ghidării imaginaţiei celorlalţi, dar blestemat pe de altă parte cu un secret sumbru, Doctor Parnassus a făcut, cu mii de ani în urmă, un pariu cu diavolul – întrupat în persoana domnului Nick – în urma căruia a dobândit nemurirea.

Secole mai târziu, cunoscându-şi adevărata dragoste, dr. Parnassus a mai făcut un târg cu diavolul, schimbând nemurirea pe tinereţe, cu condiţia ca atunci când fiica lui împlineşte 16 ani, să devină sclava domnului Nick.
Acum Valentina se apropie cu rapiditate de vârsta fatidică, iar dr. Parnassus este disperat să-şi protejeze fiica de soarta ameninţătoare. Domnul Nick soseşte să ia ce i se cuvine, dar, gata oricând să facă un pariu, îşi renegociază birul. Acum, câştigătorul Valentinei va putea fi desemnat de oricine seduce primele cinci suflete. Recrutând o serie de personaje sălbatice, comice şi fascinante în călătoria sa, dr. Parnassus promite mâna fiicei lui bărbatului care-l va ajuta să câştige.

În această cursă imaginară captivantă, explozivă şi minunată împotriva timpului şi întâmpinând numeroase obstacole suprarealiste, dr. Parnassus trebuie să lupte acum pentru a-şi salva fiica şi pentru a-şi răscumpăra greşelile din trecut o dată pentru totdeauna.
.
Cu o distribuţie formată din: Christopher Plummer, Heath Ledger, Johnny Depp, Colin Farrell, Jude Law, Verne Troyer, Andrew Garfield, Tom Waits si Lily Cole şi cu o regie semnată de Terry Gilliam, fantezia plină de aventuri “Dr. Parnassus” / “The Imaginarium of Doctor Parnassus” va putea fi vizionat de spectatorii români începând de vineri, 22 ianuarie.
Text şi foto: CinemaPRO

Câştigă 5 invitaţii la filmul “Dr. Parnassus”!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: