Două expoziții pe „neve”, un kimono și un cont de instagram

Este pentru prima dată în istorie când recomand două expoziții fără să le fi văzut înainte. Mi-au fost recomandate de #peopleitrust.

Prima expoziție este vernisată începând de pe 8 Martie, la Centrul Cultural Casa Artelor (Bdul Mircea Voda nr.5). „Mama, eseu despre iubire” înseamnă fotografiile unor artiști români cunoscuți împreună cu mamele acestora (unele dintre acestea la fel de celebre), surprinse de Cătălina Flămînzeanu. Expoziția este vernisată până în data de 23 martie.

expozitie Mama, eseu despre iubire

Cea de a doua, intitulată „Dualitas”, va avea vernisajul la finele acestei săptămâni și va putea fi vizitată până la finalul lui martie. Este o expoziție de pictură cu lucrările lui Obie Platon, într-unul dintre cele mai cool locuri deschise de curând în București, Avanpost (Strada Parângului nr. 76). Ca să vă faceți o idee despre lucrările artistului, vă invit să vizionați mini filmul acesta.

expozitie Dualitas

Pe Anca Ciuciulin o apreciez foarte mult pentru că scrie atât de frumos! Acum am noi motive de admirație, deoarece este autoarea proiectului „Grafemeride”, piese unicat – cămăși și kimonouri pictate manual; le puteți admira și cumpăra din concept Store-ul Molecule-F.

Grafemeride

Am lăsat la urmă un cont de instagram made in Romania, cu lucrări grafice pe placul meu, @swavstudio.

lucrari grafice swavstudio

Vă doresc o primăvară frumoasă și să vă fie bine!

Citește și – 2% de fericire

Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Prietenii Unica

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: