Discursuri câştigătoare la Globurile de Aur 2010

De Nicoleta Galeteanu pe 18 ianuarie 2010

Mult-aşteptata gală de premiere, desfăşurată duminică noapte în luxosul Hotel Beverly Hilton Los Angeles, a invitat pe scena Globurilor de Aur câştigători mai mult sau mai
 … puţin previzibili, astfel că nu toţi actorii şi-au pregătit de acasă mesajul de mulţumire. 

Surprinzătoare, emoţionante sau haioase, doar cele mai inspirate mesaje ale celebrităţilor au reuşit să „mişte” publicul şi să ridice întreaga sală în picioare.  
 
Robert De Niro, Ricky Gervais, Paul McCartney sau Meryl Streep au transmis însă cele mai spirituale mesaje de la pupitrul Globurilor de Aur, dar şi Christoph Waltz sau Robert Downey Jr. au amuzat copios publicul.

Gazda evenimnetului, comicul britanic Ricky Gervais, a deschis Gala, cum era de aşteptat, cu câteva glume care au animat imediat sala.

Discursuri câştigătoare la Globurile de Aur 2010 „Buna seara, sunt Ricky Gervais, probabil că mă cunoaşteţi drept creatorul serialului The Office. Of, pe cine păcălim, nu mă cunoaşteţi de nicăieri, toţi credeţi că The Office înseamnă Steve Carell”, a spus comicul de film.

Actorul american, Steve Carell, omologul lui Gervais din varianta americană a lui The Office, a intrat în joc şi i-a promis, prin semne, colegului britanic că îl va bate după ceremonie.  

„Ma uit în seara asta prin sală şi îmi amintesc de munca chirurgilor plastici”, a continuat comediantul britanic, în acelaşi stil caracteristic.
 
Odată cu premiul onorific „Cecil B. DeMille„, primit pentru întreaga carieră, Martin Scorsese a primit şi numeroase aprecieri de excepţie din partea unor actori valoroşi.  
 
Unul dintre cele mai frumoase discursuri a fost rostit de Robert De Niro, prezentând premiul acordat regizorului: „Ce mândru ar fi fost Cecil B. Demille să primească premiul Martin Scorsese!”
 
„În primii 20 de ani făceam cu Marty film după film. În ultimii 10 ani, am prezentat premiu după premiu. Suntem ca un cuplu rodat, care nu mai face sex”, a mai spus actorul, înainte de a-i înmâna premiul pentru „contribuţia remarcabilă în domeniul divertismentului”.


Scorsese, un al doilea Picasso pentru Dicaprio

Nu la fel de inspirat a fost mesajul lui Leonardo Dicaprio, care l-a comparat pe Scorsese cu Da Vinci, Picasso şi Shakespeare. Tânărul actor a reuşit să o „dreagă” la final, spunând cu emoţie că „peste sute de ani va exista un nume sinonim cu filmul şi acesta va fi Martin Scorsese”.  
 
La rândul său, regizorul a sensibilizat publicul prin discursul de modestie rostit în replică. Acesta a adus un omagiu marilor regizori ai trecutului, „pe ale căror urme călcăm azi”, vorbind despre importanţă restaurării şi a memoriei trecutului în cinematografie.  

James Cameron, în competiţie cu fosta sa soţie

Modestie… sau curtoazie, James Cameron a mărturisit că se aşteptă ca premiul să fie câştigat de fosta sa soţie, Kathryn Bigelow, nominalizată şi ea pentru regia filmului „The Hurt Locker”. „Credeam că Kathryn, fosta mea soţie, va câştiga”, şi-a început acesta discursul scurt, scuzându-se că trebuie să meargă la toaletă.
 
Cameron, care a adus pe scena toată echipa, a mai spus că filmul sau „leagă oamenii între ei şi pe toţi de pământ. Aceasta este şi magia cinematografului”, a ţinut acesta să explice mesajul peliculei controversate.  
 
Invitat a două oară pe scenă, desemnat câştigător şi la categoria „Cel mai bun film”, regizorul a mulţumit tuturor pe îndelete, spunând la final că „până la urmă este vorba despre oameni. Întotdeauna este vorba despre oameni”.
 
Surprinsă de distincţia pentru rolul secundar din filmul „Precious”, Mo’nique a surprins la rândul ei publicul cu unul dintre cele mai frumoase discursuri de mulţumire regizorului Lee Daniels. „Lumea este o şansa pentru a demonstra cât de minunat eşti”, i-a spus aceasta, adaugand că nu şi-a pregătit nici un discurs pentru că nu este obişnuită să câştige, un mesaj asemănător fiind rostit şi de către actriţa Drew Barrymore. 
 
Un discurs mai puţin obişnuit, care a captat atenţia spectatorilor, Christoph Waltz a adus aprecieri deosebite lui Quentin Tarantino, explicând în termeni cosmici colaborarea cu celebrul regizor.  
 
„Am fost expus forţei gravitaţionale a lui Quentin Tarantino”, a declarat actorul când a ridicat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar din  lungmetrajul „Inglourious Basterds”.

Discursuri câştigătoare la Globurile de Aur 2010 La fel de spiritual ca De Niro, Robert Downey Jr., desemnat „cel mai bun actor dintr-o comedie sau musical”, a spus că nu are cui să-i mulţumească decat decat soţiei sale, care l-a sfătuit să nu îşi pregătească niciun discurs pentru că trofeul va fi oricum câştigat de Matt Damon.

Am spus de la început că nu mulţumesc colegilor. Da, mă rog… a fost o colaborare. Dar să fim serioşi, fără mine nu s-ar fi tras nici un cadru”, a continuat acesta unul dintre cele mai amuzante discursuri ale serii.  
 
Un discurs frumos şi profesional, totodată, a fost cel al lui Toni Collette, desemnată „cea mai bună actriţă dintr-un serial de comedie sau muzical”.
 
Aflată la cea dea 7-a distincţie la Globurile de Aur, Meryl Streep a ţinut un discurs emoţionant în care a vorbit despre rolurile sale şi despre mama sa.

Am apucat foarte rar să aduc un omagiu intim eroinei mele personale, mamei – care avea o bucurie deosebită de a trăi şi nu avea niciodată răbdarea lucrurilor mărunte. Am fost foarte fericită să găsesc în „Julie and Julia” fragmente din vorbele mamei mele: pot să mă uit la lumea din jurul meu şi ştiu deja că sunt norocoasă, pentru că pot să ajut”. 
 
Următoarea categorie e plictisitoare, este legată de scris. Nu vreau să vorbesc iar despre actori, dar hai să înţelegem că ei sunt cei mai importanţi”, a glumit Gervais, anunţând premiul pentru „cel mai bun scenariu”, categorie câştigată de Jason Reitman pentru „Up in the Air”.

Eu aştept încă să aud numele lui Quentin, sunt destul de confuz”, a declarat acesta, după ce a câştigat în faţă lui Tarantino.
 

Julia Roberts a urcat pe scena pentru a-i inmana premiul lui James Cameron, prilej cu care a spus ca nu a primit in viaţa sa atatea mesaje pe telefon, stând lângă Paul McCartney.

„Prietenii mei cred că au înnebunit de invidie, după ce toată noaptea camera de filmat a fost indreptată doar înspre noi”. 


La rândul sau, membrul trupei Beatles, Paul McCartney, a şocat publicul spunând că „animaţia nu este doar pentru copii ci şi pentru adulţii care se droghează”, anunţând premiul pentru cel mai bun lungmetraj animat, câştigat de „Up”.
  
Foto: Shutterstock, NorthFoto

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional