Descoperă uleiurile care te fac mai frumoasă

Din când în când, înlocuieşte cremele şi celelalte tratamente de îngrijire cu uleiurile presate la rece. Bogate în vitamine şi acizi graşi, acestea îngrijesc pielea, părul, unghiile, cu rezultate vizibile încă de la prima folosire.
Pielea ta merită tot ce e mai bun. De aceea, când vine vorba de îngrijirea şi protecţia ei, cel mai bine e să mergi pe varianta bio: produse cât mai naturale, obţinute prin procese cât mai simple, care reuşesc să îşi păstreze mai toate substanţele nutritive. Vei descoperi în acestea adevărate comori pentru frumuseţea ta. Printre cele mai apreciate sunt uleiurile presate la rece, care îţi oferă o rezolvare pentru cele mai frecvente probleme: vergeturi, riduri, piele deshidratată sau chiar tratarea acneei ori a cicatricelor. Multe dintre ele se absorb uşor în piele şi toate lasă o senzaţie foarte plăcută de catifelare şi confort.

Uleiul de argan

Efectul cicatrizant şi proprietăţile restructurante îl recomandă ca un bun tratament pentru pielea cu probleme: acnee, eczeme, psoriazis, vergeturi. Reduce urmele lăsate de coşuri şi reglează secreţia de sebum în cazul tenului gras, iar femeile însărcinate îl pot folosi pentru a preveni apariţia vergeturilor. Repară firul de păr, îi redă elasticitatea şi strălucirea şi întăreşte unghiile fragile. Îl poţi aplica pe piele ca atare, nediluat, pentru regenerare şi pentru problemele tenului.

Uleiul de sâmburi de struguri

Te numeri printre persoanele mature care au probleme cu acneea? Ai încercat fel de fel de tratamente scumpe, fără un rezultat vizibil? Recomandat în astfel de cazuri, uleiul de sâmburi de stuguri îţi va fi un ajutor de nădejde, căci e astringent, antiseptic, tonifiant şi hidratant. Are o acţiune antioxidantă foarte bună, aşa că e un bun remediu pentru riduri şi pentru prevenirea îmbătrânirii. Îmbunătăţeşte tonusul şi textura pielii şi îi redă elasticitatea.

Uleiul de migdale dulci

Este printre cele mai populare uleiuri folosite în cosmetică. Foarte hrănitor, este secretul pentru o piele frumoasă şi tânără. Îngrijeşte pielea gravidelor şi a bebeluşilor, atunci când este folosit la masaj. Dacă ai iritaţii, crăpături sau inflamaţii la nivelul epidermei, pune câteva picături şi aşteaptă să intre în piele. Se vor vindeca după câteva aplicări. Diminuează cearcănele şi ridurile şi are rol revitalizant pentru părul vopsit.

Uleiul de avocado

Zona sensibilă a ochilor şi tenul matur primesc cel mai bun tratament atunci când sunt îngrijite cu ulei de avocado. În plus, ajută la regenerarea celulară şi vindecă iritaţiile, rănile sau arsurile. Pentru păr, acesta este o adevărată minune, căci, pe lângă faptul că e ieftin şi la îndemână, poate trata probleme din cele mai diverse: păr fragil şi tern, cu mătreaţă sau care cade. Se aplică direct pe păr şi pe scalp, se masează, se lasă câteva minute, apoi te poţi spăla pe cap în mod obişnuit.

Uleiul de susan

Se poate folosi pentru orice tip de ten, mai puţin pentru cel acneic. Este foarte emolient, hidrateză intens şi previne acumularea grăsimilor la suprafaţa pielii. Masajul cu ulei de susan puţin încălzit îţi asigură clipe de adevărat răsfăţ, prin puterea sa de a alunga stresul şi efectul hidratant pe care îl are asupra epidermei. Vara, e o alegere excelentă pentru protecţie UV sau pentru tratarea arsurilor solare.

Uleiul de jojoba

Tenurile grase şi cele acneice vor avea cel mai mult de câştigat în urma folosirii acestui ulei, căci are capacitatea de a regla cantitatea de sebum. Are întrebuinţări multiple, se poate folosi ca bază de machiaj, ca demachiant, ca tratament pentru buze, ulei pentru cuticule sau balsam pentru păr. E asemănător sebumului uman, se absoarbe rapid şi lasă pielea să respire.

ULEIUL DE COCOS REPARĂ PĂRUL

“Presarea la rece se face la o temperatură de maxim 50 de grade, în urma acestui procedeu rezultând un produs care îşi păstrează majoritatea proprietăţilor. Dacă părul este deteriorat din cauza vopsirilor repetate,  dacă ai mătreaţă sau părul subţire şi lipsit de strălucire, aplică, o dată pe săptămână, ulei de cocos pe păr şi scalp. Acest ulei este bun şi pentru pielea uscată şi ridată şi poate fi folosit pe post de film protector.” Cosmetician şi  Make-up Artist Ana Albu www.anabeauty.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Frumuseţe
Vă recomandăm: