Descoperă dorinţa de a face sex zilnic!

De Stela Moisescu pe 30 iunie 2011

În medie, oamenii petrec foarte puţin timp făcând sex: câteva minute odată la trei zile, poate o oră pe săptămână. Compară asta cu timpul pe care îl petreci mâncând,…
… făcând cumpărături sau, chiar, uitându-te la televizor. În schimb, petrecem mult timp gândindu-ne la sex, poate imaginându-ne o fantezie cu colegul de muncă sau urmărind o scenă erotică dintr-un film.

Evident, ai putea face sex mai des. Motive sunt suficiente, trebuie doar să îţi doreşti.

Autorul Paul Jenner explică în cartea lui, „Sex ca la carte”, de ce ar trebuit să faci sex zilnic cu iubitul tău!

Renumitul cercetător Alfred Kinsey a găsit cupluri tinere care făceau sex şi de 29 de ori pe săptămână, adică, de patru ori pe zi. Este medical demonstrat că şi la 50 de ani poţi face sex zilnic. Secretul este să vrei, iar pentru asta ai nevoie de o schimbare de atitudine.

Sexologii spun că ar trebui să faci sex ori de câte ori vrei. Autorul Paul Jenner se întreabă însă ce înseamnă „să vrei” să faci sex. Tot el dă răspunsul: înseamnă să aştepţi până când dorinţa sexuală este suficient de puternică pentru a depăşi orice sentiment negativ, cum ar fi stresul cotidian, o inhibiţie sau, poate, un resentiment faţă de iubitul tău.

Frecvenţa sexului depinde, desigur, de armonia dintre tine şi iubitul tău. Atât tu, cât şi el, puteţi să nu aveţi chef de sex sau să alegeţi să nu-l faceţi ca formă de pedeapsă, atunci când sunteţi în conflict. Jenner face însă o precizare foarte importantă: „Nu-ţi ţii respiraţia până nu mai ai aer, nu bei apă doar atunci când te-ai deshidratat şi nu amâni să mănânci până când simţi că mori de foame. Deci, de ce n-ai adopta aceeaşi atitudine şi faţă de sex?”

Sexul ar trebui să fie făcut în mod natural şi constant, fără să ajungi în situaţia să fii disperată după el! Ai putea constata că îţi doreşti să-l faci zilnic, dacă dai frâu liber dorinţelor tale. Când alegi să faci sex cu iubitul tău înainte să fii excitată, acesta este actul creativ de a face dragoste. Celălalt act este doar o descărcare a tensiunii sexuale, conchide autorul.

Învaţă cum să ai o atitudine deschisă faţă de sex din cartea „Sex ca la carte”, pe care o poţi cumpăra împreuna cu revista Unica la un preţ cu 75% mai mic decât în librării!

Foto: Shutterstock

Melania Medeleanu a născut un băiețel

Melania Medeleanu a născut un băiețel