Decizia dureroasă luată de doi tineri pentru a salva viața copilului nenăscut

Jemma Haig și logodnicul ei, Murray McKirdy, au fost foarte fericiți când au aflat că vor deveni părinți de tripleți. Însă fericita veste a fost spulberată rapid de medici, care i-au anunțat că  nu toți copiii vor supraviețui.

Motivul este că Jemma a avut doi saci amniotici – într-unul se dezvolta un băiețel, iar în celălalt gemenii siamezi, care aveau aceeași cutie toracică, același sistem respirator și aceeasi inimă.

Medicii le-au oferit două opțiuni viitorilor părinți: fie îi separă pe gemeni, cu riscul ca unul dintre ei să nu supraviețuiască, fie vor muri toți trei.  În reducţia fetală selectivă, un făt poate fi anormal datorită unei anomalii cu potenţial letal sau a cărei prezenţă continuă riscă să pună în pericol supravieţuirea celuilalt ori a celorlalţi gemeni.

În ciuda complicațiilor, cuplul a ales prima variantă a medicilor. Tânăra mamă și-a explicat decizia astfel:

„Am luat decizia de a avea o reducere selectivă a gemenilor noștri siamezi pentru că nu am putut suporta ideea de a le face rău. Știam că această procedură poate duce la un avort spontan al tuturor fetușilor și la o naștere prematură, dar am sperat și ne-am rugat pentru ce a fost mai bine”.

În urma procedurii, Jemma a reușit să mențină sarcina până la 32 de săptămâni. De îndată ce tânăra în vârstă de 20 de ani a început să sângereze, medicii au știut că trebuie să scoată copilul cât mai repede posibil.

Băiețelul, pe nume Thomas, a avut în jur de trei kilograme la naștere și a fost ținut sub supraveghere medicală timp de câteva săptămâni, întrucât întâmpina probleme respiratorii.

Tânăra mamă, care mai are o fetiță de trei ani, Abigail, a scris pe Facebook că nașterea lui Thomas și durerea pierderii celorlalți doi copii au făcut-o să aprecieze viața mai mult.

 

 

„Abia recent mi-am dat seama cât de minunată este viața. Suntem binecuvântați cu copiii noștri cu care ne petrecem fiecare zi, Abigail și Thomas, dar am fost, de asemenea, binecuvântați și cu copiii noștri pe care nu am apucat să îi cunoaștem. Mă doare inima de fiecare dată când mă gândesc la gemenii pe care nu am apucat să îi văd, să i strng în brațe și să îi văd cum cresc, dar această experiență ne face să îi apreciem pe copiii noștri și mai mult. Îi vom ține în brațe și mai strâns și nu îi vom uita niciodată pe copiii noștri nenăscuți”, a scris Jemma pe rețeaua de socializare.

Acum, tinerii părinți speră că, împărtășind povestea lor, vor reuși să îi ajute pe emoțional și pe alți părinți care trec prin situații similare.

Citește și – Și-a mințit iubitul că este însărcinată și că va naște cvintupleți. Ce s-a întâmplat când au ajuns la maternitate

Citește și – Află totul despre sarcina multiplă!

Foto – 123rf

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: