De ce îţi ticăie ceasul biologic

După 30 de ani, fertilitatea femeilor începe să scadă, astfel că, la 40 de ani, şansele de a concepe un copil sunt foarte mici. Şi bărbaţii au un ceas biologic care ticăie tot mai stins…

… pe măsură ce înaintează în vârstă.

De curând au apărut rezultatele primului studiu ce măsoară viteza cu care scade fertilitatea unei femei, luând în considerare “rezerva” de ovule stocată în ovare, de la naştere şi până la menopauză.

Astfel s-a stabilit în ce ritm ticăie ceasul biologic, pe măsură ce îmbătrânim.

Cercetarea citată de Daily Mail a arătat că la 30 de ani, o femeie normală mai are 12% din ovulele cu care s-a născut. La 40 de ani mai are doar 3%.

Aceste cifre sunt foarte sugestive în ce priveşte fertilitatea feminină. Cu cât ai mai multe ovule “disponibile” cu atât sunt mai mari şansele ca unul din ele să se maturizeze complet, putând fi fecundat.

Din cele peste două milioane de ovule cu care ne naştem, doar 450 ajung la maturitate.

După 25 de ani, ai grijă de tine!

Aceste lucruri erau deja cunoscute, în mare, însă noul studiu, realizat în Scoţia, este primul care urmăreşte evoluţia fertilităţii feminine de-a lungul vieţii. Au participat 325 de femei de toate vârstele cărora li s-au numărat ovulele stocate în ovare. Informaţiile au fost introduse într-un computer care a calculat cum evoluează această rezervă în timp. Acelaşi studiu a mai arătat că, până la 25 de ani, factorii precum alcoolul, fumatul, sedentarismul sau alimentaţia nu au o influenţă foarte mare asupra fertilităţii feminine. Dar, după această vârstă, şansele de a avea un copil depind foarte mult de felul cum te îngrijeşti.

Descoperirile se pot aplica cu succes în cazul tinerelor paciente cu cancer. Dacă medicii pot stabili ce număr de ovule sunt afectate de chimioterapie şi radioterapie ei vor putea să estimeze când se va instala menopauza şi să le sfătuiască pe paciente când este momentul să-şi întemeieze o familie.

Şi bărbaţilor le ticăie ceasul biologic

Deşi sunt mulţi bărbaţi care au devenit taţi după 70 de ani, studiile arată că nici ei nu sunt la fel de fertili toată viaţa. Dacă la femei fertilitatea scade brusc în jurul vârstei de 35 de ani, la bărbaţi ea se diminuează treptat, pe parcursul întregii vieţi.

De exemplu, mobilitatea spermatozoizilor scade cu 0.7% pe an, astfel că aceştia se mişcă mai încet şi au mai puţine şanse de a găsi şi fecunda ovulul.

Odată cu vârsta scade şi numărul spermatozoizilor, dar şi calitatea lor. De aceea cresc şansele de a avea un copil cu probleme de sănătate. Studiile recente au arătat că bărbaţii peste 40 de ani au copii cu risc sporit de autism, schizofrenie, sindrom Down.

Fertilitatea scade în fiecare an

Cercetătorii scoţieni care au realizat studiul atrag atenţia că multe femei amână conceperea primului copil din motive financiare, profesionale sau sociale, uitând că şi biologia joacă un rol important in concepţie. Nu ne dăm seama, spun medicii, cât de mult scade rezerva de ovule dupa 35 de ani.

Fiecare an care trece înseamnă pierderea unui număr de ovule, deci şi o scădere a fertilităţii. Iar femeile care îşi doresc să devină mame nu ar trebui să aştepte prea mult. 

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: