Dans, actorie, pictură pe sticlă? Află unde le poţi practica!

De Diana Sorescu pe 14 octombrie 2011

Într-o lume tot mai ocupată, mai stresată, Fundaţia Calea Victoriei ne propune relaxarea prin informaţie, descoperirea creativităţii personale şi studiu interactiv.
Am fost curioşi să aflăm mai multe despre Fundaţia Calea Victoriei, aşa că am stat de vorbă cu Sandra Ecobescu, preşedintele fundaţiei.
 
Ce cursuri şi ateliere putem urma?
 
Toamna aceasta va recomandăm: Stil şi seducţie – secretele feminităţii, cu actriţa Karina Nagy, Atelier de scenaristică, ţinut de Anda Cruceanu, regizor şi scenarist, Tehnici de dezvoltare personală: Schimbarea, arta posibilităţilor, Atelier de dans contemporan, cu Andreea Novac (coregraf).
 
Un curs foarte frumos va fi Atelierul de pictură pe sticlă, pe care îl vom începe cu Alina Dumitraşcu în 3 noiembrie. Tot în noiembrie, din 16, vom începe Atelierul de grafică, un curs pe care l-am mai avut anul trecut şi la care am descoperit că avem cursanţi foarte talentaţi.
 
Dar ce facem în weekend-uri? Avem program?
 
La rugămintea unor cursanţi care, din cauza programului prelungit la serviciu, ajungeau foarte greu la întâlnirile din timpul săptămânii, avem şi program de sâmbătă. În general dimineaţă, de la 11.00. Colaj, mozaic, aranjamente florale,  acestea sunt câteva activităţi relaxante şi creative pe care le-am propus pentru zilele de sâmbătă. Foarte receptiv a fost publicul feminin la cursurile intensive de machiaj şi dans contemporan.
 
Dans, actorie, pictură pe sticlă? Află unde le poţi practica!
 
Cine sunt profesorii de la Fundaţia Calea Victoriei? Ce ne poţi spune despre ei?
 
Lectorii noştri sunt personalităţi ale vieţii culturale bucureştene: profesori şi absolvenţi ai unor şcoli prestigioase, specialişti în istoria religiilor sau antropologie, jurnalişti de modă, actori, pictori, arhitecţi şi designeri. Vin din zone foarte diferite. Ce au ei în comun: pasiunea pentru domeniul pe care şi l-au ales.
 
Cum a luat naştere acest concept?

Fundaţia a apărut din dorinţa de a crea un loc unde studiul să fie o activitate plăcută, cursurile să aibă conţinut şi, în primul rând, tinerii să-şi poată descoperi şi exersa pasiuni ce se pot transforma, la un moment dat, în cariere.
 
Şcoala, aşa cum o ştim noi, nu îţi oferă prea multe direcţii, foarte puţin te ajută să te orientezi.
 
Cât durează cursurile şi cui se adresează?
 
Majoritatea cursurilor şi conferinţelor noastre durează două ore. Participă, în general, tineri între 20 şi 35 de ani care caută să îşi completeze cultura generală, să îşi găsească un nou „hobby”, sau să socializeze, pur şi simplu.
 
Citeşte continuarea în pagina următoare!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"