Cum să slăbeşti rapid toamna aceasta

De Erika Chivu pe 11 octombrie 2011

Odată cu venirea frigului, cura ta slăbire nu mai funcţionează la fel de bine ca vara. Află de ce ţi se întâmplă asta şi cum poţi să slăbeşti în această toamnă!

De ce te îngraşi toamna

Teoretic, suntem făcuţi să acumulăm grăsime pe timpul verii, când hrana este mai uşor de găsit, şi să pierdem kilograme iarna, când hrana se găseşte mai greu, iar din cauza frigului avem nevoie de mai multă energie, deci consumăm mai multe calorii.

Numai că astăzi hrana se găseşte uşor în orice anotimp, iar frigul nu mai e o problemă în case şi birouri, aşa că nu ardem mai multe calorii toamna. Ba din contra! Facem mişcare mai puţină pentru că ne ferim de frig şi mâncăm mai mult pentru că în lipsa luminii solare, mâncarea e un mod de a ne păstra buna dispoziţie.

Iată ce trebuie să faci toamna asta pentru a slăbi eficient şi rapid.

Găseşte-ţi alte metode de a te binedispune!

Când zilele sunt scurte şi mohorâte, ai os tare psihică mai proastă şi probabil că tinzi să-ţi cauşi fericirea în punga cu bomboane. Într-adevăr, gustările dulci şi făinoasele te binedispun şi îţi dau energie, dar şi îngraşă. Dacă te simţi tristă şi lipsită de energie ieşi la o plimbare sau sună o prietenă.

Nu renunţa la sport şi plimbări!

Când se strică vremea, ai tendinţa să renunţi la plimbările pe jos de teama răcelii. De fapt, mersul pe jos nu numai că îţi menţine silueta, dar te protejează şi de răceală. Nu uita că această boală este provocată de un virus şi riscul de a o lua este mai mare când stai în locuri aglomerate precum autobuzul sau metroul. Nu renunţa la sport! Chiar şi în aer liber, sportul este la fel de sănătos şi util toamna, ca şi vara.

Continuă să mănânci sănătos!

Poate că nu mai pofteşti la salate răcoritoare, dar poţi să mănânci alimente sărace în calorii şi toamna – supă caldă de legume, fructe şi legume de toamnă. Ce ai zice de o supă cremă de dovleac?

Nu face abuz de fructe!

Au calorii mai puţine decât alte deserturi, dar nu uita că fructele sunt exact asta, un desert. Strugurii, perele şi alte fructe de toamnă conţin mult zahăr, deci au destule calorii.

Găseşte-ţi motivaţia!

Vara urmezi cu sfinţenie cura de slăbire pentru că vrei să arăţi bine în fuste şi pantaloni scurţi, dar toamna această motivaţie dispare. Va trebui să-ţi găseşti alta, de pildă petrecerile de la sfârşitul anului sau un alt eveniment la care vrei să arăţi bine. 

Foto: Shutterstock

Melania Medeleanu a născut un băiețel

Melania Medeleanu a născut un băiețel