Învaţă de la vedete cum să treci peste o despărţire!

De Stela Moisescu pe 12 aprilie 2011

Dacă repetiţia este mama învăţăturii, atunci vedetele ar trebui să ştie cum se vindecă suferinţa după o despărţire. Într-o perioadă în care despărţirile dintre vedete…
… se ţin lanţ, noi putem învăţa din eşecurile lor sentimentale.

Iată cum să treci peste o despărţire în stil de vedetă! Ca de obicei, venim atât cu exemple pozitive, cât şi cu unele negative.

Începem cu ce trebuie să eviţi după o despărţire…

Exemple AŞA NU: Oana Zăvoranu, Adelina Pestriţu şi Shakira

În timp ce unele vedete se despart cu mult tam-tam, altele îşi pun cariera în pericol, luând decizii riscante după o despărţire. Ce poţi învăţa de la divele de mai sus? Nu trebuie să iei decizii pripite atunci când suferi!

Oana Zăvoranu a înţeles, pare-se, că orgoliul nu-i aduce fericirea, alegând să-şi ceară public scuze celor pe care i-a rănit. De multe ori cel de care ne despărţim nu mai este omul cu care am stat ani de zile la bine şi la rău. Dacă îl provoci cu vorbe grele după o despărţire, s-ar putea ca el să riposteze violent, aşa cum nici nu te aştepţi. Ce sens are să găseşti un vinovat, odată ce despărţirea s-a concretizat?

Luând exemplul cuplului Oana – Pepe putem spune că iubirea se poate transforma foarte uşor în ură, atunci când alegi să transformi despărţirea într-un scandal mediatic. Pepe declara în presă că a reuşit să o ierte pe Oana pentru faptul că l-a înşelat, dar nu o va ierta pentru tot circul creat.

Aşa că, mai ales dacă ştii cu tu ai călcat strâmb, respectă dreptul celuilalt de a suferi după despărţire. La final ambii sunteţi în egală măsură victime şi vinovaţi. Ideea e să vă resemnaţi şi să mergeţi mai departe…

… nu în braţele altui bărbat, aşa cum a făcut Adelina Pestriţu, după ce a divorţat de Liviu Vârciu. Diva nu a reuşit să menţină relaţii mai lungi de câteva luni după divorţ, iar în prezent se concentrează pe cariera care a înflorit după mediatizata despărţire şi spune că nu i-ar strica să stea singură un an sau doi.

Dacă comportamentul Adelinei este oarecum de înţeles (câte dintre noi n-am apelat la o „relaţie tampon” după ce am fost dezamăgite în dragoste?), Shakira sigur te va surprinde! Este greu de spus dacă artista procedează sau nu bine după despărţirea de Antonio de la Rua,  cu care a avut o frumoasă relaţie timp de 11 ani. Ei bine, cântăreaţa a anunţat la începutul anului pe blogul personal că s-a despărţit de logodnicul ei din luna august a anului trecut! De atunci şi până în prezent Antonio de Rua a continuat să-i managerieze cariera, aşa cum o făcea şi pe vremea în care formau un cuplu.

Artista susţine că despărţirea este de comun acord, adăugând că: ” Antonio continuă să îmi fie partener în plan profesional. Vom dezvolta noi proiecte împreună şi vom lucra cot la cot. Prietenia şi înţelegerea dintre noi au rămas intacte.” Aşadar, Shakira şi Antonio rămân într-o strânsă legătură profesională. Ne întrebăm, în aceste condiţii, cum vor putea cei doi să îşi refacă viaţa sentimentală, alături de alte persoane? Antonio a dat deja semne de gelozie, după ce a văzut imaginile fierbinţi din clipul melodiei „Gipsy”, în care Shakira dansează provocator pentru jucătorul de tennis Rafael Nadal.

Citeşte pe a doua pagină care sunt vedetele care au ştiut cum să treacă peste o despărţire!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite