Cum te descurci cu Săgetătorii?

Tocmai ai întălnit un Săgetător, te-a vrăjit şi te-a convins că viaţa merită să fie trăită… alături de el? Iar cum te descurci cu un astfel de exemplar.
Fii pregătită pentru aventură. Poate să plece după pâine şi să se întoarcă cu bilete de avion către o destinaţie exotică. Cel mai bine e să ai pregătit întotdeauna un bagaj pentru călătorii sau excursii neplanificate.

De asemenea, iubeşte libertatea. Chiar dacă la început o să-ţi acorde atenţia lui exclusivă, foarte curând o să revină la obiceiul anterior de a ieşi la bere cu băieţii. Nu îl cicăli şi nu insista să te ia şi pe tine. Orice atentat la libertatea sau independenţa lui nu face decât să grăbească sfârşitul.

Îi place sportul şi să petreacă mult timp în aer liber. Dacă tu eşti tipul “şoarece de bibliotecă” ai doar două varinte: îţi schimbi stilul de viaţă sau renunţi. Pe Arcaş nu-l poţi ţine prea mult între patru pereţi. Riscă să devină nervos.

Apoi… îi place să se audă vorbind. Ar da lecţii nu contează cui, nu contează unde… pentru că verbul lui definitoriu este “eu ştiu”. N-are importanţă dacă se pricepe sau nu. Trebuie deci să fii un bun ascultător şi să nu îl întrerupi când el va povesti că a pescuit o balenă, deşi era doar un caras amărât.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Astro Fun
Vă recomandăm: