Nu îţi stă părul deloc? Iată cum să te coafezi!

De Diana Sorescu pe 11 octombrie 2011

Sunt zile în care părul nu te ascultă deloc, se încăpăţânează să stea aiurea! Americanii au şi o denumire: „bad hair day”! Iată 4 coafuri chic, simplu de realizat, care te scot din încurcătură.

Păr încăpăţânat

 
Te-ai trezit de dimineaţa şi orice ai încerca să-i faci, părul tot tot aiurea stă, şuviţele sunt în toate direcţiile şi efectiv nu ai idee cum să-l potoleşti! Iată 4 variante simple, chic, de a te coafa!  
Pentru părul mediu şi lung nimic nu e mai la îndemâna şi mai stilat decât o coadă împletită, purtată pe o parte. Indiferent dacă ai părul drept, buclat sau creţ, împletitura va arată fabulos. Dacă şuviţele din calotă îţi fac probleme, o bentiţă sau o agrafă trendy o să rezolve problema!
 
O altă variantă este să pulverizezi în păr un spray pentru umezire, apoi să îţi prinzi tot părul la spate. Şuviţele trebuie să fie perfect întinse, cu un superb aspect sleek. Vei obţine acest efect dacă foloseşti un pieptăn cu dinţi deşi. La spate, optează fie pentru o coadă simplă, fie pentru un coc elegant, în funcţie de eveniment şi de ţinută.
 
Jennifer Lopez a mers pe un coc simplu, decorat cu o bandă împletită.
 
Părul scurt şi mediu o să arate mult mai bine dacă îl tapezi! Fie că firul de păr e prea moale, fără vlagă, fie că tunsoarea nu se mai aşază ca la început, taparea rădăcinilor e cea mai bună soluţie! După ce pui în aplicare acest procedeu, cu un pieptăn, fixează bine cu un spray de calitate.
 
Pont! Acest truc merge şi dacă te grăbeşti şi nu ai timp să te speli pe cap în acel moment, iar părul nu e foarte curat!
 
Ai cel mai încăpăţânat păr din lume? Atunci treci la planul B! O eşarfă sau un şal mai mititel, transformate în turban, sunt alegerea ideală! Prinde-l în stil hippie, boho sau african şi vei strâni admiraţie. Nimeni nu o să ştie micul tău secret!
 
Nu îţi stă părul deloc? Iată cum să te coafezi!
 
Foto: Hepta, Northfoto

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite