Cum să nu te îngrași de Paște: 5 pași de urmat pentru o vacanță fără excese

De Oana Savin pe 07 aprilie 2018
Masa de Paște reprezintă un pericol pentru siluetă dar și pentru sănătate, mai ales că vine după o perioadă de post. În acest sens, specialiștii au dezvăluit cum trebuie să îți setezi mintea pentru ca repercursiunile asupra organismului să nu fie atât de dure.

5 pași pe care îi poți urma pentru a te bucura de o vacanță fără excese

  1. Gândește-te ce îți aduce bucurie de sărbători cu adevărat. Alege orice activitate care nu are legătură cu mâncarea, dar care te face să zâmbești și să te relaxezi.
  2. Gândește-te la alegerile pe care le faci și cum le faci. Încearcă să alegi cât mai conştient şi să îţi asumi deciziile respective, cu tot ce implică ele.
  3. Savurează. Indiferent ce alegi să mănânci, să bei sau să faci, fă-le cu adevărat, fă-le să conteze.
  4. Socializează și contribuie. Relaţiile puternice sunt foarte importante pentru o stare de sănătate optimă. Conectează-te cu familia, cu prietenii, trăieşte momente memorabile cu oamenii din jurul tău, mai mult decât să experimentezi bucuria de a mânca anumite alimente „interzise”. Când te concentrezi constant pe tine, pe corpul tău şi pe deciziile tale alimentare eşti mult mai stresat.
  5. Întoarce-te la programul tău de fitness și la comunitatea care te susține să te menții sănătos și suplu. Mult mai important decât ce faci 3-4 zile de vacanţă, este ce faci în restul de 360+ zile pe an. Consecvenţa, obiceiurile zilnice practicate regulat îţi vor aduce rezultatele pe care ţi le doreşti şi controlul asupra propriilor decizii.
Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani