Cum a reușit o tânără să supraviețuiască timp de 3 sptămâni în sălbăticie, după ce a fugit de bărbații care o răpiseră

Lisa Theris, o studentă la Medicină în vârstă de 25 de ani din Louisville, SUA, a fost declarată dispărută pe 23 iulie și se credea că s-a pierdut în pustiul din Alabama, după ce a fugit de cei doi care o însoțeau.

Când toată lumea își pierduse speranța că tânăra se mai află în viață, Lisa a fost văzută lângă drum rural din Bullock County, de o femeie care a anunțat imediat poliția.

Ea le-a povestit anchetatorilor că a supraviețuit consumând fructe de pădure, ciuperci și apă de ploaie. „Când ploua, trebuia să storc apa din păr și să o beau. Era vorba doar de găsirea drumului sau de întâlnirea unei persoane. Nici măcar nu am auzit autoturisme în tot timpul acesta”, a declarat Theris.

În momentul în care a fost găsită întâmplător de o șoferiță, Lisa se afla într-o stare deplorabilă. Era goală, mudară, plină de zgârieturi și mușcături de insecte și era foarte speriată. Medicii spun că doar o minune a salvat-o, în condițiile în care nu a avut hrană și nici haine adecvate.

Polițiștii au descoperit ulterior că Lisa Theris s-a rătăcit în pădure, după ce a fugit de cei doi bărbați care o însoțeau. Tânăra călătorea cu ei într-o camionetă spre tabăra de vânătoare, dar după ce a aflat despre planul lor de a sparge și de a fura obiecte de valoare din cabană, ea a spus că nu dorește să aibă de-a face cu ei și pentru că nu i-au dat voie să plece, a fost nevoită să sară din mașină. De atunci, nimeni nu a mai văzut-o timp de trei săptămâni.

Cei doi bărbați au fost arestați, fiind acuzați de jaf și de dispariția tinerei studente.

„Fac asta de 15 ani și nu am văzut niciodată așa ceva. Voința ei de a trăi este incredibilă. Aceasta este o zonă plină de urși și animale periculoase. Nu-mi place să o clasificăm ca un miracol, dar este un miracol”, a declarat Chad Faulkner, unul dintre polițiștii care s-au ocupat de acest caz.

După ce a fost descoperită, Lisa a fost dusă la un spital din apropiere și apoi a fost recuperată de familia ei. În ciuda faptului că a pierdut 22 de kilograme în timpul calvarului, fata este într-o stare de spirit bună.

„Suntem foarte norocoși pentru că se află în viață. Este foarte puternică și a trecut prin atâtea lucruri”, a mărturisit sora Lisei Theris.

Citește și – A sunat la numărul de urgențe ca să comande o pizza. Motivul este impresionant

Citește și – Două surori au dispărut fără urmă în 1985. După 31 de ani, tatăl lor a primit un telefon….

Foto – Shutterstock

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: