Cum sărbătoresc românii de 1 mai

Ziua Internaţională a Muncii este pentru mai toţi românii un prilej de bucurie, fiind de fapt un weekend prelungit pe care fiecare îl petrece cât mai departe de orice seamănă a muncă.
România este ţara cu cea mai scăzută productivitate în unitatea de timp şi cu cele mai puţine zile libere legale. Altfel spus, stăm mult la serviciu şi facem foarte puţine lucruri cu adevărat bune acolo. Iată de ce în ziua de astăzi puţini dintre noi mai sărbătoresc Ziua Muncii prin… muncă, iar dacă o fac, este un motiv pentru a se considera uitaţi de soartă.

Ziua de 1 mai este mai mereu legată de week-end-ul dinaintea sau de după ea, recuperările urmând să se facă ulterior. În multe firme, această regulă nu se aplică, în timp ce în altele recuperările nu se fac niciodată.

Totuşi, pentru cei care lucrează în turism, Ziua Muncii este o sursă de profit, în parte şi pentru că sejurul este prea scurt ca să mergi în altă ţară, aşa că preţ de câteva zile, litoralul şi muntele se umplu de cei doritori să scape de peisajul din oraş şi de rutele zilnice până la serviciu şi înapoi.

Amintiri de la parade

Dacă ţi se pare că nu ai suficient timp liber cu ocazia zilei de 1 mai, sau dacă nu îţi place aranjamentul propus de firmă, gândeşte-te la ce aveau de îndurat părinţii şi bunicii noştri de 1 mai: deplasări la Bucureşti în condiţii mizere, defilări în uniforme, scandări de lozinci găunoase şi expoziţii cu fructe şi legume din polistiren, toate pentru a-i demonstra conducătorului iubit ce ţară productivă, plină de oameni muncitori avem.

Cine a apucat anii de comunism “în câmpul muncii” îşi aminteşte desigur cum erau pregătirile de 1 mai: şeful de întreprindere selecta delegaţia muncitorească, iar membrii acesteia trebuiau să înveţe un program artistic, să aibă uniforme curate şi bine întreţinute în vederea participării la defilări.

Cine încerca să se eschiveze de la această sarcină avea de suportat repercusiuni la locul de muncă şi doar situaţii extreme cum ar fi o naştere sau propriul deces te puteau scăpa de mersul la paradă.

Pe de altă parte, mulţi români se lăsau pătrunşi de spiritul festiv al zilei, deoarece pe vremea comunismului Paştile ortodoxe nu se sărbătoreau la nivel naţional şi nici nu erau zile libere.

Prezentul semi – occidental

Deşi buletinele de ştiri şi site-urile sunt pline de sugestii pentru petrecerea zilei de 1 mai, adevărul este că doar cei mai avuţi dintre noi şi cei foarte tineri, care nu au griji imediate, pleacă din oraş de 1 mai. Mai sunt şi cei care simt nevoia să facă neapărat ce văd la televizor că fac şi alţii, şi astfel vedem blocaje pe autostrada către litoral şi pe DN1, către munte. Fumul de grătare şi mici pluteşte deasupra întregii ţări şi berea curge râuri.

Ceilalţi, care rămân în oraş, se bucură pur şi simplu de ziua liberă (zilele, cu voia firmei) în care pot să recupereze la capitolul munci domestice sau, în cazurile fericite, la odihnă.

O ironie peste ani

Ziua Internaţională a Muncii a fost stabilită în data de 1 mai de Congresul Internaţionalei Socialiste, în 1889, în urma protestelor muncitoreşti de la Chicago, în urma cărora ziua de muncă s-a limitat la 8 ore (până atunci patronii hotărau cât durează o zi de muncă). Sărbătoarea este o ironie care se repetă, pentru că în prezent nimeni (sau foarte puţini dintre noi) nu mai lucrează doar 8 ore pe zi.

Foto:Shutterstock 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: