Cum îl tratezi de gelozie ?

De Revista Unica pe 15 decembrie 2011

Orice iubit simte uneori fiorii geloziei şi ai nesiguranţei. Dragostea faţă de o persoană dragă ne face să ne simţim vulnerabili. Gândul că îl putem pierde în favoarea unei alte persoane este extrem de dureros.
Totuşi, ca adulţi cu ceva experienţă de viaţă, am aflat că fiecare relaţie implică riscuri, dar şi că, în general, putem avea încredere în oamenii apropiaţi. Desigur, unii dintre noi sunt atât de neîncrezători, încât văd la orice pas o posibilă trădare. Mai rău decât atât, nu îşi recunosc aceste tendinţe şi, prin urmare, nu şi le pot controla. Ei vor ajunge de multe ori să scoată din minţi cu insinuări şi răutăţi până şi cel mai devotat şi blând partener. Când acesta nu va mai suporta o astfel de relaţie tensionată, ei vor respira uşuraţi, pentru că scenariul lor de viaţă este confirmat: nimeni nu-i iubeşte cu adevărat.

Cum arată un partener gelos?

Dacă vrei să ieşi în oraş, să mănânci cu prietenii sau să mergi la o petrecere, se supără că vrei să petreci timp fără el. Dacă îl inviţi să te însoţească, nu are chef şi, de multe ori, îi critică pe prietenii tăi buni, fără să-şi dea seama că te critică astfel şi pe tine. Dacă, după câteva invitaţii refuzate, renunţi să îl mai inviţi, foloseşte pretextul să îţi reproşeze că îţi e ruşine cu el. Din păcate, nici dacă iei hotărârea să rămâi cu el nu va remarca faptul că faci acest gest special de dragul lui. Orice ai face, orice gest cât de mic, este posibil să declanşezi neîncrederea lui în tine. Şi-ar dori, pe cât posibil, să ai literalmente ochi doar pentru el, şi câmpul tău vizual să nu includă alte persoane. Ignoră uşor o sută de momente în care i-ai dovedit dragostea ta în favoarea unui singur moment de lipsă de chef. Concluzia lui, pe baza acelui unic moment, este fără replică: nu-ţi pasă de el şi nu ţi-a păsat niciodată.

Dacă ai un astel de partener şi eşti suficient de curajoasă, poţi încerca să-i temperezi pornirile de gelozie.

1 Evită să acorzi atenţie scenelor lui de gelozie.  Vei reuşi doar să-ţi faci sânge-rău, iar lui îi vei confirma scenariul, conform ideii că nu te-ar deranja atât de mult dacă n-ar fi ceva adevărat în spusele lui. Desigur,  în acelaşi timp, trebuie să eviţi să devii rece, căci şi acest comportament al tău i-ar confirma suspiciunea că nu-l mai iubeşti. Păstrează o atitudine detaşată, însă în acelaşi timp caldă, ca  atunci când un copil îţi spune ceva urât. După ce se risipeşte tensiunea şi partenerul tău revine la stări mai plăcute, poţi să-i spui că te-a întristat reproşul lui şi ţi s-a părut nedrept. Îi poţi reaminti de câteva momente foarte plăcute, pentru a-l ajuta să păstreze o viziune de ansamblu a relaţiei voastre. 

2 Evită să cedezi presiunilor lui şi, mai ales, să încerci să îl faci tot timpul să se simtă bine. Ai putea face acest lucru doar renunţând la multe dintre nevoile şi alegerile tale. El va continua să găsească micile lui momente de nemulţumire şi, în plus, tu vei aduna în timp multe frustrări care te vor face să devii iritabilă în relaţia cu el. Poate fi dificil să faci acest lucru, pentru că atunci când se simte rău,  el te face să te simţi vinovată. Femeile, când iubesc, nu suportă să-şi vadă partenerul suferind, şi sunt dispuse să se sacrifice cu uşurinţă pentru a-l vedea recăpătându-şi zâmbetul. Nu este nimic rău în această tendinţă. Totuşi, pot apărea două tipuri de situaţii problematice. Prima este cea în care el nu este dispus să facă nici cel mai mic sacrificiu sau compromis, şi măcar din când în când să pună nevoile tale înaintea nevoilor lui. A doua situaţie apare atunci când sacrificiile tale de dragul lui sunt foarte mari, cum ar fi să renunţi la un proiect important doar pentru că ştii că pe el l-ar deranja colaborarea ta cu un coleg implicat şi el în respectivul proiect.

3 Oferă-i o doză din propriul lui fel de a fi! Scoate în evidenţă situaţiile în care se comportă mai puţin atent: adresează-i reproşuri când îi zâmbeşte altei femei, când primeşte un telefon seara târziu. Sunt şanse ca astfel să înţeleagă, în sfârşit, cum se poartă cu tine şi cum te face să suferi inutil. Dacă va înţelege, îşi va putea folosi energia pentru consolidarea relaţiei voastre.

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"