Cum să îţi alegi parfumul potrivit

Mai nou, piaţa este suprasaturată cu oferte din domeniul miresmelor, iar sub asaltul atâtor parfumuri te poţi întreba la un moment dat dacă îl vei găsi vreodată pe cel ideal pentru tine.
În prezent există parfumuri pentru aproape orice ocazie, moment sau stare, iar numărul aromelor pare a fi infinit. Orice vedetă cu puţin spirit întreprinzător îşi lansează propriul parfum, iar casele de modă au, cu puţine excepţii, şi o divizie de parfumuri.

De la greu obţinutul şi preţiosul ulei din petale de trandafiri până la linia de parfumuri Britney Spears, industria parfumeriei a cunoscut un boom fără precedent, iar în prezent alegerea unui parfum potrivit e o problemă la fel de complicată ca alegerea unei rochii de mireasă.

Cum să alegi aşadar un parfum potrivit ţie, dincolo de tendinţele momentului (altfel spus, fără să constaţi cu enervare că, după ce ai dat banii pe parfumul acela scump văzut la TV, toate femeile de la hypermarket îl poartă şi ele), dar în armonie cu personalitatea şi natura ta?

Ce este parfumul de fapt?

Lichidul din recipientul desenat artistic este compus din concentrat (mireasma), apă şi alcool. În funcţie de natura produsului, proporţiile variază după cum  urmează:- extrait sau parfum: 20-30% concentrat în 90% alcool- eau de parfum: 15-20% concentrat în 90% alcool- eau de toilette: 6-12% concentrat în 85% alcool- eau de cologne: 3-5% concentrat  în 70-80% alcool (pentru bărbaţi)- eau fraîche sau eau de sport  2-3% concentrat în 70-80% alcool (pentru sportivi, după efort fizic)Natura unui parfum ţi se dezvăluie în 3 stadii, începând de la aplicare. De aceea este dificil şi adesea înşelător să te decizi pe loc asupra unui parfum. Cel mai bine este să îi acorzi puţin timp, pentru ca toate cele 3 niveluri sau note ale lui să se desfăşoare. Acestea sunt:

Nota de vârf
–  durează aproximativ 15 minute, adică atât cât le ia compuşilor volatili să se evapore de pe piele. Rolul ei este să captiveze şi să surprindă simţurile. Cel mai adesea, în acest scop se folosesc miresme citrice şi florale.

Nota de mijloc
– numită şi “inima” parfumului, îi urmează notei de vârf şi durează cam 1-2 ore pe piele. De obicei se folosesc note lemnoase, florale sau de mirodenii.

Nota de bază – este nota care persistă de la 10 la 15 ore pe păr şi haine şi se realizează din compuşi volatili puternici, ca santalul, moscul, patchouli sau vanilia.

Mai trebuie să ştii că parfumurile nu există într-o diversitate infinită, ele putând fi încadrate în diverse clasificări. Industria parfumeriei a elaborat câteva de-a lungul timpului, după cum urmează:

Clasificarea industriei parfumierilor francezi: citrus, ferigă, chypre, lemnoase, ambră, piele.

Clasificarea germană: chypre, ferigă, floral şi oriental.
Clasificarea psihologilor (în funcţie de caracterul femeilor cărora se adresează): elegante, sportive, naturale, seducătoare.

Totuşi, natura umană şi feminină are un stil egoist de a simplifica totul; parfumurile se împart de fapt în doar două categorii: cele care ne plac şi cele care nu ne plac.

Cum să aplici şi să porţi parfumul?

Pentru o intensitate şi durată cât mai îndelungată, aplică parfumul pe punctele de pe corp unde sângele circulă cel mai aproape de suprafaţa pielii: lobii urechilor, coate, încheieturi, la baza părului pe coloana vertebrală, punctul dintre clavicule.

Aplicat pe materiale, parfumul persistă cel mai mult pe lână, blană şi catifea, iar pe mătase aproape deloc (mătasea se şi pătează de la componentele uleioase ale parfumului).

Atunci când porţi un parfum, alege produse de îngrijire din aceeaşi gamă sau produse fără miros, pentru a evita conflictul între arome, care poate avea rezultate olfactive nedorite.

Cum să cumperi parfumuri

Este firesc să căutăm căi de a economisi în toate privinţele, dar cumpărarea de parfumuri “originale” de la colţul străzii sau de la mărci ca Hugo Moss sau Abibas nu e o afacere. Conţinutul acelor sticluţe poate trece, din punct de vedere chimic, mai degrabă ca insecticid decât ca parfum.

Este normal ca un parfum original să coste mai mult, datorită extractelor folosite care se obţin foarte greu, dar investiţia merită pentru că se presupune că purtătoarea va şti să îl dozeze pentru un efect seducător şi misterios. Dacă ne place să ne murăm în parfum înainte de a pleca de acasă (cine a trecut pe lângă o “pitzi” la mall ştie despre ce vorbesc)  impactul olfactiv este unul respingător.

Parfumurile originale pot fi recunoscute după holograma aplicată direct pe ambalaj şi după integritatea acestuia.

Foto: Shuttertsock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Modă
Vă recomandăm: