Cui ii e frica de singuratate?

De Corina Buhagiar pe 07 august 2007

Singura, in patul rece, cu mintea bantuind prin zone sumbre si cu ploaia siroind pe fereastra… Stang perna la piept, si ma intreb: de ce ma simt asa? De unde starea asta de „urat”?
…Ti s-a intamplat si tie? In copilarie nu vroiam sa adorm daca nu o tineam pe mama de mana. Ii amortea mana, saraca, prin grilajul de la patut. Dar n-avea incotro. Psihologii spun ca frica de singuratate isi are originile in copilaria cea mai frageda. Bebelusul nu se poate misca, nu se poate hrani singur, e complet dependent.

Asa ca singuratatea, pentru el, e echivalentul pericolului, mortii, neantului. De aceea plange ca din gura de sarpe daca se trezeste si nu-si simte mama (sau o alta persoana) aproape. O data cu maturizarea aceasta nevoie de „altii” se estompeaza, dar nu dispare. Doar imbraca alte forme: nevoia de „gasca” in adolescenta, de cuplu sau de familie la maturitate…

Singura? Cu atat mai bine!

De fapt, singuratatea nu face rau in sine. Pentru cei mai multi e chiar benefica. Te relaxezi, te aduni, ca atunci cand te scufunzi intr-o baie fierbinte, plina cu spuma, dupa o zi agitata si… aglomerata. Daca ai (sau ai crescut) intr-o familie numeroasa apreciezi o zi de singuratate ca pe un privilegiu. Privilegiul de a petrece o zi intreaga in compania unei persoane minunate: tu insati!

Daca au trecut deja doua zile iar tu n-ai intalnit nici un om si nici n-ai vorbit la telefon cu vreunul, dar asta nu te-a afectat catusi de putin, felicitari! Inseamna ca esti o fiinta matura, din punct de vedere psihologic. „Imi place compania oamenilor, dar ma descurc foarte bine si fara ei” imi spunea cea mai echilibrata persoana pe care o cunosc.

Out, out, out

Cei mai multi dintre noi avem si perioade in care singuratatea e apasatoare. Nu te simti vinovata pentru asta. Si nici nu te simti obligata sa o suporti cu stoicism. Nimic mai simplu: iesi pe usa sau pune mana pe telefon! Afara vei gasi atat de multi oameni incat s-ar putea ca in curand sa vrei iar in casa, ca sa mai scapi de ei.

Un concert, un film in oras sau un simplu supermarket si o sa-ti amintesti de ce ai refuzat oferta prietenei tale de a locui in acelasi apartament… Sau, o alta metoda (daca singuratatea tinde sa devina cronica): un animal de companie. Pisica o sa-ti dea lectii despre ce inseamna o fiinta afectoasa dar complet independenta. Iar cainele iti va umple cu varf si indesat toate restantele de afectiune din copilarie. Unde mai pui ca daca iesi cu el in parc te vei imprieteni automat (vrei nu vrei) cu toti ceilalti posesori de caini.  

Singuratatea in doi

El la calculator, tu la televizor sau tu in baie cu masca de fructe pe fata, el cu capul in ziar… Daca atunci cand va intersectati prin casa sau va intalniti in pat va iubiti ca de obicei n-ai nici un motiv de ingrijorare. „Si stalpii templului facuti sunt la o anumita distanta” spunea Kahlil Gibran, un intelept arab al secolului XIX. Statul non-stop nas in nas sau mancatul din aceeasi farfurie nu sunt semnele iubirii perfecte. Dimpotriva.

In schimb, daca simti o raceala evidenta a relatiilor voastre si nici chiar cand il abordezi direct nu obtii mai mult de un mormait, e timpul sa iei masuri. Sfanta ramane tot comunicarea…

Foto: Shutterstock

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"