Creştere salarială pe timp de criză

Situaţia economică actuală nu trebuie să te impiedice să visezi la o potenţială mărire de salariu. De multe ori singura zi a lunii care te face fericită este cea în care salariul…

… ţi-a fost virat în cont. Dacă îţi doreşti să îţi asiguri un salariu mai mare, există unele secrete esenţiale în negociere, pe care fiecare femeie de succes le foloseşte în acest scop chiar şi în plină criză economică.

Este şi cazul Cristinei Andronic, director de vânzări la o companie de publicitate, care a aplicat aceste secrete şi a obţinut o mărire salarială în ciuda faptului că este criză finaciară. 


Bazează-te întotdeauna pe rezultate şi argumente!

Daca îţi doreşti o mărire salarială, îndeplineşte-ţi sarcinile ireproşabil astfel încât şefului trebuie să îi fie imposibil să te refuze sau să-ţi dea răspunsuri de genul “nu ne permitem acum…” sau “poate mai discutăm despre asta peste câteva luni”.

Înainte de a cere o mărire salarială, Cristina Andronic s-a pregătit să-şi susţină cauza prin grafice, referinţe şi performanţe notabile.

Aceasta atenţionează că “superiorul îţi va da ceea ce-i ceri numai dacă reuşeşti să-l convingi că meriţi acea mărire şi că acei bani pe care îi primeşti în plus sunt bine cheltuiţi”.

De asemenea, este bine să insişti asupra faptului că abilităţile şi competenţele tale vor ajuta la îndeplinirea planului de afacere, că eşti o persoană indispensabilă şi totodată fidelă companiei şi viziunii acesteia.

Însă, nu uita că afirmaţiile trebuie să fie mereu susţinute de fapte, cifre şi asigură-te ca ai sprijinul unor persoane cheie din companie care să confirme aportul pe care l-ai avut în activitatea departamentului din care faci parte.

Daca îţi doreşti un salariu de 1.000 de euro pe lună şi ai experienţă care să susţină această cerere, atunci i-aţi inima în dinţi şi încearcă! Cel mai rău lucru posibil care ţi se poate întâmpla este să ţi se spună “nu”.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Carieră
Vă recomandăm: