Copilărie cu cheia de gât

Îi aud din ce în ce mai des pe cei din generaţia mea spunând că în ziua de azi copiii nu au nicio şansă de a deveni oameni de admirat sau cetăţeni pe model occidental.

Să fie dezolare sau invidie?

Cum era să fii copil pe vremea comuniştilor şi cum e acum? Nu totul era rău atunci, aşa cum nu sunt toate bune acum, dar dezamăgirea celor din generaţia mea, care aveau 5, până în 7 ani la Revoluţie, este perfect analizabilă sociologic ca simptom al tranziţiei.

Ne uităm în jur şi vedem că tinerii de azi nu apreciază independenţa şi responsabilitatea ca lucruri de dorit şi ca pe nişte valori. În ziua de azi, fie te naşti cu bani sau te căsătoreşti cu cineva care îi are. Cocalarul şi piţipoanca au vârste din ce în ce mai fragede şi vin la şcoală cu şofer personal sau cu bodyguard… în vreme ce noi ne amintim zilele când veneam de la şcoală singuri, cu cheia de gât şi cu instructajul parental proaspăt în minte: “Nu vorbeşti cu străinii, nu iei nimic din ce ţi se oferă de către străini, nu deschizi  nimănui”.

Sentimentul de siguranţă

Adevărul e, din acest punct de vedere, că acum sentimentul de siguranţă dat de conştiinţa că mereu e cineva cu ochii pe tine nu mai există. Dacă aş fi părinte, nu mi-aş lăsa copilul singur, mai ales în Bucureşti. Dacă pe vremuri toată lumea urmărea pe toată lumea, acum nimeni nu mai observă nimic în afara a ceea ce îl interesează direct. Poţi fi jefuit, răpit, violat şi chiar ucis pe stradă, ziua în amiaza mare, şi nimeni nu va şti să spună cine a fost sau cum arăta. Înainte de Revoluţie, părinţii îşi speriau copiii cu “nenea Miliţianul” dacă nu erau cuminţi, iar acum, poliţiştii se tem de infractori şi sunt subiect de bancuri.

Deliciile

Acum sunt infinite, doar bani să ai. Pe vremuri, textura cauciucoasă a salamului cu soia ne amuza şi ne plăceau creveţii, spre disperarea părinţilor noştri, care stăteau în faţa vitrinelor în care nu erau decât creveţi… Grătarul de porc era expresia supremei bunăstări, la cât de greu se găsea carnea, şi atunci doar pentru tovarăşii “mai egali” decât ceilalţi.

Brifcorul era o adevărată ambrozie, iar cine avea relaţii îi putea oferi din când în când copilului său un Pepsi Cola în sticlă de sticlă. La aniversări, cumpăram limonadă “Aurora” la sticle de apă minerală, probabil cel mai bun lucru pe care îmi va fi dat să îl gust vreodată, indiferent câte sucuri cu fructul dragonului vor mai ieşi pe piaţă.

Prăjiturile nu se găseau întotdeauna, dar când erau, aveau fructe adevărate şi frişcă din lapte de vacă, nu din plante.
 
Pentru ieşit în curtea blocului existau bomboanele Cip, pe care le culegeam cu limba din cutie.

Joaca şi distracţiile

Nu aveam calculatoare, nici PlayStation sau XBox sau Facebook, dar aveam oracole, care circulau între noi la fel cum circulau romanele deocheate în rândurile părinţilor noştri. Nu aveam anime şi manga, dar aveam seri video la câte un cunoscut acasă (şi în funcţie de vârsta publicului, vedeam desene animate, filme cu Van Damme sau filme porno din anii ’80) sau Pif, în care îi regăseam pe Doc Justice, Rahan sau Arthur, fantoma justiţiară.

În loc să avem cearcăne şi paloare de la campionatele de World of Warcraft jucate pe întuneric în casă, eram bronzaţi stil “tractorist”, cu urme de la hăinuţe, de la stat afară zi-lumină. De altfel, pe atunci, expunerea la soare nu cauza cancer, ci era o susă de vitamine.

Relaţiile

Parcă părinţii şi copiii erau mai uniţi, iar tinerii căutau sfaturi la cei mai în vârstă, în loc să îi considere depăşiţi sau caraghioşi încă din adolescenţă. Aveam ce să ne spunem, iar serile în familie, în jurul unei tăvi cu nuci americane, coapte la cuptor, cu sare, erau plăcute şi pline de conversaţii interesante. Acum, generaţiile din cadrul unei familii se amestecă rar, atunci când e vorba de bani sau scandaluri.

Petrecerile erau absolut fabuloase, părinţii şi cei mici se distrau, se dansa, se învăţau coregrafii de grup, se asculta muzică şi circulau discuri de vinil… Azi la petreceri, lumea lâncezeşte şi dansează doar cu mâinile sau dând lasciv din şolduri.

Cât despre cupluri… un sărut pe obraz sau o ocheadă te făceau să te simţi în al nouălea cer timp de săptămâni, chiar dacă erai la liceu. Azi, fetele de 12 ani au iubiţi şi chiar copii, şi nu mă refer la cele din etnii unde aşa ceva e parte din tradiţie. Ce-i drept, lumea era mai precaută şi pentru faptul că nu existau metode contraceptive, dar nu e ca şi cum în ziua de azi toată lumea ştie ce e contracepţia şi o şi foloseşte corect.

Nu regret faptul că am scăpat de comunism şi mă declar dependentă de tehnologie şi gadgeturi noi, însă mă întristează să văd copii care cred că este suficient să ai maşină decapotabilă sau 4×4 ca să fii o persoană împlinită şi să te consideri fericit. Am preluat standardul de viaţă şi aşteptările occidentalilor, dar nu am preluat valori mai profunde, cum ar fi independenţa şi preţuirea pentru lucrurile care nu se pot cumpăra.

Tu cum îţi aminteşti copilăria?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: