Constelațiile familiale - Terapia minune care ne vindecă traumele | Relaţii | Unica.ro

Constelațiile familiale – Terapia minune care ne vindecă traumele

Ne confruntăm zilnic cu blocaje emoționale, boli, traume, probleme de relaționare, fără să știm că nu toate ne aparțin, ci sunt preluate de la părinți sau chiar de la generațiile de dinainte. Constelațiile Familiale ne ajută să descifrăm cine suntem cu adevărat.

 

Fără a intra în sfera amplă a psihologiei și a definițiilor complicate, putem spune despre Constelațiile Familiale că sunt o metodă de terapie de grup care abordează problemele din interiorul familiei și modul în care acestea ne-au influențat dezvoltarea.

După principiul că orice afectează un membru al familiei are efecte și asupra celorlalți, putem aduce la suprafață dinamici după care am funcționat inconștient și a căror rezultate ne-au afectat negativ.

De exemplu, dacă între părinți au existat certuri frecvente, acestea au avut un impact emoțional negativ atât asupra lor, cât și a copilului. Crescut într-o familie disfuncțională, nici caracterul acestuia nu va fi unul sănătos.

 

Constelațiile Familiale mi-au schimbat viața

Pentru mine, să merg la un atelier de Constelații Familiale a însemnat ieșirea la lumină dintr-o depresie care îmi stăpânea mintea și simțurile de ceva timp. Mă temeam să-mi deschid sufletul în fața unor necunoscuți, iar gândul că trebuie să vorbesc în fața lor mă împietrea.

Dar, odată cu aceste întâlniri, viața mea se schimba în bine fără cel mai mic efort, ca prin minune. Și asta m-a motivat să-mi înfrâng temerile și să prind curaj.

Pentru a descoperi cu ce bagaj emoțional ajunsesem la maturitate, am accesat amintirile pe care le aveam din copilărie legate de părinți sau de alte persoane importante pentru mine prin reprezentarea de către ceilalți oameni prezenți la atelier a unui tabloul familial.

Așa am descoperit că vina pe care i-o atribuiam tatei pentru nereușitele mele, pentru educația prea aspră, pentru lipsa de atenție și de iubire nu era total justificată, iar relația cu el s-a îmbunătățit.

Așa am văzut ce impact avea modelul mamei în viața mea. Dacă înainte nu-mi explicam de ce mi-am făcut din singurătate un mod de viață, atunci am aflat că nu era opțiunea mea, ci a ei, pe care eu am preluat-o și mi-am însușit-o.

Din toate am înțeles cât de puțin eram eu și cât de mult acționam ca ei. Că incapacitatea mea de a nu simți emoții intense avea corespondent în copilăria mamei, lipsită de afecțiunea părintească.

Că rigiditatea sau lipsa de încredere în sine erau rezultatele unor nevoi neîmplinite. Că în toate relațiile de cuplu nu făceam decât să reproduc scene familiare, fără să realizez asta.

Toate aceste lucruri m-au determinat să am mai multă grijă de mine, să mă pun pe primul loc în viața mea, să am încredere în mine și să reușesc să mă conectez la partea sănătoasă din mine.

Care este diferența dintre constelațiile familiale clasice și constelația intenției

Am reușit să fac toate aceste lucruri prin metoda Constelațiilor Familiale, în două moduri. Constelația clasică, care constă în reprezentarea unui tabloul de familie și constelația intenției, prin reprezentarea unor părți din tine.

Atunci când îți dorești să mergi pe varianta clasică reușești să vezi dinamica familiei, să-ți explici ce simțeau ei și de ce au reacționat într-un anume fel în raport cu tine și invers.

Când alegi o constelație a intenției ceea ce iese în evidență este relația pe care o ai cu tine, conflictele tale mentale și mecanismele de supraviețuire.

 

 

 

Citește și:

Ce sunt bolile cu transmitere spirituală

Ce probleme emoționale duc la cancer

 

Foto: shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Relaţii
Vă recomandăm: