Evenimente speciale de Ziua Bucureştiului

Vacanţa s-a încheiat, dar nu şi distracţiile care revin în oraş în avalanşă. Poţi alege dintr-o mulţime de concerte bune la care să mergi, festivaluri şi concursuri inedite.
În plus, Zilele Bucureştiului anunţă sărbătoare mare în acest weekend.

Timp de trei zile, Centrul Vechi al Capitalei va vibra sub scenele muzicale, punctele de rezonanţă fiind însă pe străzile Şepcari, Franceză şi strada Lipscani.

Concerte, concursuri şi spectacole de Ziua Bucureştiului

Aici te aşteaptă concerte şi spectacole de excepţie – vor cânta artişti precum Byron, Urma, Deep Central şi Iris – şi vei auzi Fanfara Jandarmeriei, care va face un tur prin centrul istoric sâmbătă de la 14:00.

Vineri seară însă poţi participa şi la un concurs cu premii pe muzica lui DJ Raoul Russu, Silent Strike şi mai apoi DiscoBalls.

Tot de Zilele Bucureştiului, renumita trupă poloneză Rock Loves Chopin ajunge şi la Bucureşti după concerte susţinute la Chicago, Paris, Berlin şi Cairo.

Sâmbătă, de la ora 21:00, în Piaţa Constituţiei ai prilejul să asişti la un spectacol de senzaţie: un mix al celor mai celebre lucrări ale compozitorului Chopin într-o interpretare rock.

Ultimele zile ale celui mai lung festival din România

În Parcul Unirii vara nu s-a încheiat, pentru că cel mai lung festival de artă din România continuă până pe 19 septembrie.

Deschis de pe 1 august, Bucharest Summer Urban Fest a făcut din centrul oraşului un adevărat Art Boulevard. Festivalul se desfăşoară între orele 12.00 şi 23.00 şi până duminică mai poţi profita de programe de artă, expoziţii de fotografie, pictură şi arhitectură, screening video şi artă digitală gratuite.

Tot în aceste zile, se desfăşoară Festivalul de Magie "Harry Houdini".

Timp de trei zile, în zona Smârdan, Şelari, Strada Franceză, Strada Sfântu Dumitru şi în incinta Teatrului de Comedie vor fi prezentate spectacole de îmbină arta magiei cu dansul, muzica şi teatrul.

Plimbare nocturnă cu bicicleta 

Vineri noapte însă eşti invitată la un tur de oraş în nocturnă. Aşa că pregăteşte-te cu frontală şi haine groase pentru că startul se dă la ora 23:55 pe insula de pe lacul Morii, continuând traseul prin pădurea Râioasa.

Inaugurează un nou club în oraş

Dacă preferi distracţia urbană, Atelierului de Producţie îţi propune să petreci în premieră în cel mai nou club din oraş.

"Param Pam Pam" se anunţă cel mai mare "hotspot" al petrecerilor, care se deschide cu una pe măsură, concerte şi un line-up de excepţie cu Chris Renegade şi Spor. Clubul se află în zona Timpuri Noi, Splaiul Unirii, numărul 160.

Cluburile veterane anunţă, la rândul lor, concerte unul şi unul. Sâmbătă, Club Fabrica propune Poke Fest, un eveniment organizat în memoria vocalistului trupei Recycle Bin, Cosmin Hurdubeţiu (Pokemon), unde vor concerta Sick On The Bus (Anglia), Molotov Cocktail, Zob, Dance Trauma sau Coercion.

În Green Hours, de la 20:00, poţi asculta în schimb, Fado, blues and more, iar pe cei de la Direcţia 5 îi întâlneşti în Jukebox Club începând cu ora 23:00.  

Cascadorii pe Dâmboviţa

Sâmbătă ai ocazia să urmăreşti un show aeronautic impresionant pe Lacul Morii, iar duminică nu rata cel mai trăsnit festival de pe Dâmboviţa. Red Bull Flugtag va da aripi tuturor ideilor mai grele decât aerul, 35 de echipe urmând să decoleze de pe rampă în maşinăriile lor zburătoare, să se ridice în aer şi să aterizeze în Dâmboviţa.

Nu în ultimul rând, pentru cei cu gusturi mai rafinate, Festivalul degustătorilor de film şi artă culinară îşi redeschide porţile în acest weekend, cu producţii din Balcani şi proiecţii la Muzeul Ţaranului Român, Clubul Ţaranului şi EuroCinema Tinerimea Română.

În plus, până marţi mai ai timp să îţi cumperi bilet la concertul incendiar pe care îl anunţă Guns N’ Roses în Capitală.

Foto: Shutterstock 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: