Charlie Sheen

Charlie Sheen s-a născut pe 3 spetembrie 1965 în Ney York, SUA. Tatăl sau este celebrul actor Martin Sheen, şi bineînţeles că acesta l-a influenţat pe micul Charlie…
încă din copilărie. În primul sau rol apare la 8 ani, într-o producţie alături de tatăl sau. Pasiunile sale din liceu au fost actoria şi baseballul, că urmare a neglijat cursurile, reuşind cu greu să absolve şcoală. În cele din urmă actoria are câştig de cauza, iar Charlie se implică serios, urmărind să apăra în cât mai multe filme.

Turnură în carieră să s-a produs odată cu celebrul “Platoon” al lui Oliver Stone, pentru care a primit aprecieri deosebite. Relaţia cu Stone va rămâne fructuoasă, Charlie jucând şi în alte filme ale celebrului regizor.

La un moment dat, Charlie ajunge să interpreteze rolul principal în comedia “Hot Shots”, şi mai târziu în sequel-urile sale, rol care l-a făcut celebru şi că actor de comedie. După o perioadă dificilă la sfârşitul anilor 90, Charlie a revenit pe marele ecran într-o serie de producţii de succes.
 
 A fost căsătorit cu Denise Richards, pe care a întâlnit-o pe platoul de filmare, cu care are doi copii. Deşi părea o relaţie fericită, lucru rar la Hollywood, în 2005 au divorţat.

“Daca am învăţat ceva în viaţă, este aceea că nu ştiu nimic despre femei. Ele rămân un mister pentru totdeauna. Dar am învăţat să nu mai insist. Nu există un sfârşit în direcţia asta; este ceea ce le face atât de irezistibile pe femei..” se confesa Charlie cu sinceritate într-un interviu.

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedeta zilei
Vă recomandăm: