Celulită: Cum o descoperi şi cum o tratezi?

De Lumea Femeilor pe 16 mai 2013

Nu doare, dar te jenează la culme. Trebuie să ştii că ai multe colege de suferinţă: într-o formă mai mult sau mai puţin avansată, celulita afectează peste 80% dintre femei. Dacă vei urma sfaturile noastre, vei reuşi să-i dai de cap acestei probleme inestetice.
În principiu, celulita începe să-şi facă simţită prezenţa în jurul vârstei de 15 ani şi, o dată cu înaintarea în vârstă, fenomenul capătă proporţii. Iată care este explicaţia:
• pe măsură ce trece timpul, pielea se subţiază şi celulita devine mai vizibilă.
• pielea îşi pierde din fermitate, procesul de eliminare a toxinelor e încetinit – prilej pentru ţesutul adipos să se extindă.

De ce tocmai tu?

Te întrebi de ce nu faci parte din categoria celor 20% care au scăpat de blestemul celulitei? Pentru că probabil preferi să iei liftul, în loc să urci scările. Sau pentru că nu trece o zi fără să te delectezi cu o merdenea aburindă. Cea mai mare parte din vină, pentru apariţia pielii cu aspect de „coajă de portocală”, o poartă sedetarismul şi dieta necorespunzătoare. E drept, studiile arată că există şi o predispoziţie moştenită genetic. Dar, chiar şi aşa, există soluţii pentru a-ţi netezi pielea.

CUM O TRATEZI – LA SALON

Vrei să te răsfeţi la maximum? Iată care sunt propunerile specialiştilor:
► Luciana Stanciu, director Eden Spa, îţi recomandă Anticellulite Advanced Treatment. În ce constă? Tratamentul debutează cu o  exfoliere corporală cu efect de încălzire, urmată de aplicarea unui serum concentrat cu acid glicolic, iar apoi de o mască stimulantă. Toate acestea vor contribui la arderea grăsimilor, accelerarea metabolismului şi eliminarea apei reţinute in exces.
► La Keiko SlimSpa, poţi încerca masajul transcutanat cu dispozitivul Dermocell. Sorina Bratu, managerul salonului, ne-a dezvăluit că această soluţie s-a dovedit eficientă chiar şi pentru cele mai avansate stadii ale celulitei. În ce constă? Într-un masaj de tip aspiraţie continuă şi în flux constant. În urma drenajului, se elimină grăsimile şi lichidele în exces.
► Dacă nu ţi-e teamă de seringă, dr. Silvia Stănculescu, de la clinica Metamorphosis, îţi propune mezoterapia. În ce constă? Este vorba despre un tratament nechirurgical în timpul căruia se injectează cantităţi foarte mici de substanţe homeopate, vitamine, aminoacizi şi enzime în stratul mijlociu al pielii (mezoderm). Substanţele injectate interacţionează cu ţesutul adipos, dizolvând excesul de grăsime.

CUM O TRATEZI – ACASĂ

Dieta: ► Trebuie să conştientizezi că este esenţial să-ţi modifici dieta. Altfel, indiferent câte creme-minune vei folosi, rezultatul nu va fi cel scontat. Ca urmare, moderaţia trebuie să fie cuvântul de ordine când vine vorba despre produse de panificaţie care au la bază făină albă (pâine, foietaje, aluaturi) sau dulciuri rafinate. Consumă, în schimb, legume, fructe proaspete şi carne slabă (pui, peşte, vită). Ca gustări între mese, delectează-te cu câte un pumn de alune, fistic, nuci, seminţe de dovleac sau floarea-soarelui. De asemenea, specialiştii recomandă să ne hidratăm din belşug cu apă plată sau ceaiuri neîndulcite. Atenţie: regimurile drastice şi înfometarea vor înrăutăţi situaţia, fiindcă pielea îşi pierde şi mai multe din fermitate.
Masaj şi mişcare: ► Sportul cel mai la îndemână e mersul pe jos. Nu trebuie să parcurgi distanţe enorme: 20 de minute pe zi sunt de-ajuns. De asemenea, masajul face minuni, fiindcă pune circulaţia în mişcare şi ajută la eliminarea toxinelor din corp. Dimineaţa şi seara, dedică 5 minute pentru a-ţi masa uşor corpul cu o perie cu fibre naturale. O dată pe săptămână exfoliază-ţi pielea fie cu un produs cosmetic special, fie cu zaţ de cafea. Atunci când aplici creme anticelulitice, profită din nou de ocazie pentru a masa zonele afectate.

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite