Cele mai urâte şi cele mai cool coafuri ale vedetelor în 2013

De Diana Zagrean pe 18 decembrie 2013

Vedetele au încercat anul acesta tot felul de coafuri, care de care mai fistichii. De la tunsori bob, pixie, la părul ras în laterale, codiţe înnodate şi cozi împletite sau dreadlocks şi vedete rase în cap, starurile nu s-au dat în lături de la nicio schimbare de look. Iată care sunt cele mai urâte şi cele mai cool coafuri ale vedetelor în 2013.
Dacă Jennifer Hudson a şocat pe toată lumea când a renunţat la pletele brunete în favoarea unei tunsori pixie care o prinde foarte bine, mai ales că a slăbit mult, ce să mai spunem despre Miley Cyrus care a apărut pe scenă şi în public cu codiţe înnodate, ca nişte coarne de drac, asortate la noua ei atitudine provocatoare.
Beyonce nu a fost foarte inspirată atunci când a încercat o tunsoare scurtă, în timp ce Jessie J arată foarte bine rasă în cap.
De dredurile purtate de Lady Gaga nu mai vorbim, aşa cum nici de cozile ciudate de pe chica Rihannei nu vrem să ne amintim.

Lorde

Cele mai urâte şi cele mai cool coafuri ale vedetelor în 2013
O voce nouă şi un stil aparte, Lorde ne-a convins că merită atenţie. Pletele ei rebele şi creţe par să stabilească un nou trend în materie de coafuri.

Miley Cyrus

Cele mai urâte şi cele mai cool coafuri ale vedetelor în 2013
Miley Cyrus ne-a cam şocat anul acesta cu schimbări de look, frecat de instrumente de zidărie şi mai ales scos limba la publicul oripilat de twerking. Nici tunsoarea adoptată de cântăreaţă la MTV Video Music Awards, cu noduri ca nişte corniţe de drac nu o punea corect în valoare.

Rihanna

Cele mai urâte şi cele mai cool coafuri ale vedetelor în 2013
Riri îşi schimbă des coafurile şi în ultima vreme a purtat părul scurt, aşa cum ne-a obişnuit de câţiva ani încoace. Din păcate, la un moment dat, Rihanna a considerat că tunsoarea pixie are nevoie de o notă de originalitate, aşa că a adoptat o „coadă de şobolan”/chică de fotbalist foarte urâtă. Slavă Domnului că a primit sfaturi bune şi a tăiat repede laţele dizgraţioase.

Alicia Keys

Cele mai urâte şi cele mai cool coafuri ale vedetelor în 2013
Alicia Keys are o voce greu de egalat şi un timbru care ridică New Yorkul în picioare. Păcat că s-a tuns castron şi acum, capul ei arată ca un ou uriaş. O tunsoare aşa urâtă nu am mai văzut din anii 80, sau de când mamele tundeau copiii acasă, cu foarfeca de croitorie, pentru a scăpa de păduchi. Sperăm că îi va creşte repede.
Citeşte mai departe şi vezi ce alte cântăreţe şi actriţe şi-au tuns părul în 2013, pe pagina următoare!
 

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Ce vedete au acceptat provocarea #10YearChallenge

Ce vedete au acceptat provocarea #10YearChallenge