Cele mai frecvente boli ale sezonului rece și cum le poți preveni

Iarna este anotimpul cel mai dificil din punct de vedere al problemelor de sănătate. Mai ales că temperaturile pot oscila de la unele specifice începutului de primăvară, la cele de îngheț, chiar și de la o zi la alta.

În aceste condiții, complicațiile nu întârzie să apară. Iată care sunt cele mai frecvente dintre acestea și cum le recunoști pe fiecare în parte:

 

  • Amigdalita

 

„Roșu în gât“, cunoscut drept amigdalită în termeni medicali, este o boală contagioasă, mai frecventă la copii. Aceasta se manifestă prin infectarea sau inflamarea amigdalelor palatine. Durerea înțepătoare în gât este principalul simptom al acestei boli. Amigdalele se măresc în volum, devin roșii și, în unele cazuri, pe suprafața lor apar puncte albe de puroi.

Igiena corespunzătoare este foarte importanta pentru a preveni amigdalita. Spălatul frecvent pe mâini și evitarea contactului cu persoanele bolnave sunt esențiale în acest sens. La fel și evitarea împrumutării obiectelor personale. Nu în ultimul rând, se recomandă și evitarea, pe timp de iarnă, a locurilor aglomerate, care constituie focare de infecție, și consumarea unor alimente bogate în vitamina C.

 

  • Gripa

 

O infecție respiratorie contagioasă, la fel ca amigdalita, gripa are un potențial mic de amenințare dacă este tratată la timp. Simptomele acestei boli apar la aproximativ trei zile de la expunerea la virus și pot să includă febră, frisoane, tuse, durere în gât, nas înfundat, durere de spate, brațe sau picioare. Chiar dacă toate simptomele descrise mai sus se pot aplica și în cazul unei banale răceli, în cazul gripei, acestea sunt mult mai frecvente și durează mai mult timp.

Vaccinurile antigripale sunt foarte importante, pentru că reduc severitatea simptomelor în caz de îmbolnăvire sau previn cu totul infectarea. Ca și în cazul amigdalitei, o igienă corespunzătoare, asigurarea unui aport optim de vitamine și minerale și un program adecvat de odihnă sunt cele mai eficiente arme împotriva îmbolnăvirii.

 

  • Pneumonia

 

Pneumonia înseamnă inflamația căilor pulmonare sau a țesutului pulmonar. În termeni populari, aceasta boală este cunoscută și sub denumire de „aprindere la plămâni“.

Cauzele care stau la baza unei pneumonii pot fi multiple: virale, bacteriene, micotice sau toxice. Agenții patogeni care cauzează aceasta boală ce poate avea complicații destul de grave circulă pe cale aeriană, limfatică sau pot fi transportați din alte focare infecțioase ale organismului.

„Manifestările se pot recunoaște prin febră, frisoane, tuse, respirație defectuoasă și durere la nivelul cutiei toracice, iar pentru a o preveni sunt indicate următoarele acțiuni: vaccinuri antigripale, respectarea strictă a regulilor de igienă, evitarea contactului cu persoane care au deja afecţiuni ale tractului respirator, dar şi ocolirea aglomeraţiilor în perioade de apariţie a epidemiilor“, a declarat Dr.Teofil Roşu, medic specialist boli interne, pentru www.csid.ro.

Așadar trei dintre cele mai frecvente boli ale sezonului rece pot fi evitate foarte simplu prin reguli de igienă și nutriție corespunzătoare, un somn odihnitor și evitarea aglomerațiilor urbane. Dacă nu ai de ales, poți folosi o mască medicinală. Nu e foarte comodă, însă reduci considerabil riscul de îmbolnăvire.

Sursa foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Recomandări shopping
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendinte in lifestyle 2018: nutritie, sport, design, si social media!

Vă recomandăm: