Cele mai emoţionante scene din filme

De Stela Moisescu pe 26 iulie 2010

În timp ce le vizionăm, lumea din jurul nostru se dizolvă, iar punga de floricele devine obiect decorativ. Scenele emoţionante din filme ne provoacă aceste reacţii.

Iată care sunt cele mai emoţionante scene de film care promit să îţi smulgă cel puţin o lacrimă sau să îţi taie pur şi simplu respiraţia!

Dă un click pe fiecare titlu de film pentru a vedea scena video!

1. Love actually

Atunci când Juliet îi deschide uşa lui Mark, un bun prieten, nu se gândeşte că va primi cea mai deosebită declaraţie de dragoste. Pentru că soţul Julietei se află în camera alăturată, Mark apelează la cartonaşe pe care scrie ceea ce simte pentru ea, astfel că scena fără un dialog vorbit este extrem de grăitoare.

2. The notebook

Acest film abundă în scene romantice impresionante, aşa că merită vizionat în întregime! În filmuleţul video poţi urmări cele mai savuroase scene: atunci când Allie şi Noah dansează în mijlocul străzii la prima întâlnire, scena în care cei doi se revăd după 7 ani de pauză şi cea în care trebuie să decidă dacă rămân sau nu împreună. Un cuplu controversat, pasional, distractiv… viu, care te ţine cu sufletul la gură pe durata filmului.

3. Before sunset

Jesse şi Celine sunt doi străini care petrec o noapte magică împreună, care se încheie până la răsărit. Se revăd după nouă ani şi trebuie să decidă dacă rămân sau nu împreună într-o singură zi, până la apus. Pe lângă metofora trecerii timpului, filmul cuprinde scene deosebit de emoţionante, care ori îţi dau de gândit, ori îţi provoacă revelaţii. Un astfel de exemplu este scena din taxi în care Celine se răzvrăteşte împotriva conceptului de suflet pereche, pe care îl cataloghează ca fiind „diabolic”.

4. A walk to remember

„Doi oameni care nu au nimic în comun, dar care au totul de învăţat… unul de la celălalt”- aceasta este ideea de bază a filmului. Landon şi Jamie se îndrăgostesc unul de celălalt, deşi se împotrivesc sentimentului. Ea suferă de o boală necruţătoare, dar el nu îşi imaginează viaţa fără ea. Urmăreşte scena în care el o cere în căsătorie, deşi ştie că nu vor trăi până la adânci bătrâneţi, dar ştie că vor fi fericiţi. Da, melodia de pe fundal, te face să simţi un nod în gât pe toată durata scenei!

5. Sweet november

În viaţa de zi cu zi ne trec pe la ureche replici cinice precum „un bărbat nu poate fi schimbat”. Lasă acest film să te inspire, căci în el Sara reuşeşte să-i răstoarne lui Nelson viaţa cu… „josul în sus”, căci îi oferă, în sfârşit un sens. Scena în care el o urmăreşte pe ea dintr-un taxi şi îi întinde mai multe buchete de flori, culminând cu vestea că renunţă la a se mai axa doar pe carieră te va impresiona cu siguranţă.

6. Revolutionary Road

Frank şi April formează un cuplu tipic anilor 50 doar în aparenţă! În sinea lor duc o luptă de emancipare în faţa stereotipurilor ce formau pe atunci ideea de fericire. Ei îşi doresc să dobândească fericirea autentică, nu tradiţională, cu speranţa că preţul plătit nu va fi prea mare. Urmăreşte scena plină de controversă, în care April îi propune soţului ca ea să se angajeze şi să aducă banii în casă, iar el să profite de timp pentru a afla ce vrea să facă în viaţă.

7. The wedding singerRobbie şi Julia sunt pe punctul de a se căsători, dar cu persoanele nepotrivite. Într-un context atât de încurcat, doar un gest măreţ poate descurca iţele poveştii. O serenadă în avion compusă de Robbie, cu versuri simple, dar foarte expresive, înmoaie inima Juliei… dar şi inimile noastre. 8. The curious case of Benjamin ButtonDeşi ţin legătura pe tot parcursul vieţii, Daisy şi Benjamin au un singur moment în timp pentru a se iubi. De ce? Pentru că Benjamin Button s-a născut bătrân şi întinereşte pe măsură ce trece timpul. O scenă care te va marca este cea în care Daisy, ajunsă deja la vârsta a treia, îl ţine în braţe pe iubitul ei de-o viaţă, Benjamin, care a devenit un copil.

Foto: Northfoto

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"