Cele mai bune voci masculine din România

De Flavia Jurca pe 28 iulie 2010

De cel mai mare succes se bucură la ora actuală muzica dance, pe care o şi exportăm cu succes, iar pe acest teritoriu se dă o luptă între vocile feminine şi talentele masculine.
Formula cea mai cunoscută a hiturilor prezentului este cea a unui DJ de succes, asociat cu o voce care, printre zeci de filtre, ne imprimă în creiere refrenele populare ale sezonului în curs.

Mihai Trăistariu – De când cu „Tornero” şi faima şi banii pe care i le-a adus, nimeni nu mai râde de băiatul care sparge pahare cu înaltele lui. Mihai are o agendă plină, atât pe litoral, cât şi în străinătate. Recent, mă aflam în camera mea de hotel pe litoral şi în lounge-ul hotelului avea loc o petrecere… dintre toţi artiştii din program, doar vocea lui Mihai s-a auzit până la etajul 2 de tremurau paharele pe frigider.

Doru Todoruţ (Deepcentral) – George şi Doru alimentează de câteva sezoane radiourile din ţară cu hituri unul şi unul, iar parte din succes se datorează vocii calde şi de neuitat a lui Doru. Aş îndrăzni chiar să o asemăn, ca timbru, cu vocea lui Craig David, dar Craig a cântat mereu cam… liniar, lucru care nu i se poate reproşa lui Doru. Îi poţi aprecia calităţile vocale în cea mai recentă piesă  Deepcentral, „Music Makes Me Free”.

Crazy Loop (Dan Bălan) – Datorită vocii lui, acum câţiva ani întreaga Europă fredona versuri într-o veselie versuri în limba română. Primul videoclip solo semnat Crazy Loop a fost o gură de aer proaspăt în oceanul de clişee cu videoclipuri extrem de sobre şi cu poveşti asemănătoare. În plus, vocea se reţine din prima şi, chiar dacă nu-ţi vine să îl pui pe Dan lângă Domingo, el se achită cu uşurinţă, naturaleţe şi în stil propriu de partiturile lui. Dovadă faptul că, atunci când a apărut „Joanna Shut Up”, am ştiut că este vorba despre el, fără a fi în faţa televizorului.

Dony – Dacă nu îţi sună cunoscut, îţi dau două repere: Dony este vocea care face din „Temptation”(colaborare cu David Deejay) o melodie absolut incendiară a acestei veri şi tot el face să funcţioneze atât de bine piesa „Samba” a Andreei Bănică. Cred că Dony ar putea să cânte şi „Melc melc codobelc” şi să o transforme în hit de club.
Alex Velea – Din nou o voce care s-a individualizat rapid şi relativ uşor, poate şi cu ajutorul hitului „Yamasha” care a făcut din Alex un nume de reţinut în muzica românească. Alex este de admirat pentru „pachetul complet” pe care îl oferă ca artist: muzică, voce, imagine şi coregrafii complicate şi atrăgătoare. Unii îl aseamănă cu Usher, dar personal cred că vocea lui Alex e mai bună. Și, între noi fie vorba, şi Alex e mai drăguţ decât Usher.

Cine crezi că are cea mai bună voce masculină în prezent, în muzica românească?

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"